Ultima oră
Gigi Becali nu stă la discuţii! Suma pe care patronul FCSB-ului vrea să o ofere pentru Joao Paulo Gigi Becali nu stă la discuţii! Suma pe care patronul FCSB-ului vrea să o ofere pentru Joao Paulo
Valentin Mihăilă e pe val în Turcia! A marcat pentru a doua etapă consecutiv Valentin Mihăilă e pe val în Turcia! A marcat pentru a doua etapă consecutiv
S-a schimbat situaţia! Kevin Ciubotaru s-a răzgândit şi vrea să semneze cu alt club din Superliga S-a schimbat situaţia! Kevin Ciubotaru s-a răzgândit şi vrea să semneze cu alt club din Superliga
Veste proastă pentru Universitatea Craiova! Ştefan Baiaram nu va evolua în meciul cu Farul Veste proastă pentru Universitatea Craiova! Ştefan Baiaram nu va evolua în meciul cu Farul
Dorinel Munteanu a bifat prima victorie la Hermannstadt. ”Cerinţele mele pentru jucători sunt mari” Dorinel Munteanu a bifat prima victorie la Hermannstadt. ”Cerinţele mele pentru jucători sunt mari”
VIDEO | FC Argeş – UTA Arad, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Coman deschide scorul VIDEO | FC Argeş – UTA Arad, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Coman deschide scorul

Scandal în Franţa, după ce Alize Cornet a primit bani de la primărie

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 30 mar 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/20086447/1/cornet.jpg

Primăria oraşului Nisa a decis să acorde o subvenţie pentru 28 de sportivi locali de înalt nivel. Printre ei se numără şi jucătoarea de tenis Alize Cornet, care va primi 25.000 de euro.

Această decizie a fost criticată de consilierii din opoziţie, care consideră că unii dintre beneficiari trăiesc foarte bine şi nu au nevoie de aceşti bani.

Opoziţia ecologistă a catalogat drept "indecentă” ajutorarea unor persoane "care îşi câştigă foarte bine existenţa”.

"Este normal ca sportivi de înalt nivel, ale căror resurse financiare le permit cu greu să trăiască din performanţele lor, să fie sprijiniţi de comunitate. Cu toate acestea, punem la îndoială faptul de a da 20 sau 30.000 de euro milionarilor. Este cam indecent în aceste zile", a subliniat un ales.

"Să vă fie ruşine! Îmi faceţi greaţă! Îndrăzniţi să spuneţi că sunt milionari!", a răspuns Christian Estrosi, primarul oraşului Nisa, fost campion al Franţei la motociclism în anii 1970, care a evidenţiat sacrificiile făcute de sportivi şi oportunitatea ca Nisa să-şi facă strălucitor blazonul la un cost mai mic decât al unui spot publicitar.

La rândul ei, Cornet a răspuns criticilor, într-o rubrică publicată de Nice-Matin.

"Din cauza Covid, ca în multe domenii profesionale, premiile noastre în bani la turnee au suferit un declin semnificativ în acest an, acest lucru urmând după o inactivitate de şase luni, anul trecut, tot din cauza Covid. Chiar şi într-unul dintre cele mai bine plătite sporturi din lume, vremurile sunt grele. Prin urmare, nu e nevoie să justific în niciun fel sprijinul pe care mi l-au oferit Christian Estrosi şi oraşul Nisa. Totuşi, din cauza acuzaţiilor voastre, sunt obligată să fac acest lucru. (...) Nu sunt ţinta potrivită a indignării voastre. Prin urmare, vă sfătuiesc să purtaţi bătălii care merită cu adevărat", a precizat Cornet, potrivit lequipe.fr.

În vârstă de 31 de ani, Alize Cornet, locul 61 WTA, câştigătoare a FedCup cu echipa Franţei, a obţinut în carieră premii brute de 7,8 milioane de dolari, din care 133.000 de dolari anul acesta.

Între cei care au primit sprijin finaciar se află şi pilotul de MotoGP Fabio Quartararo (Monster Energy Yamaha), care a încasat 30.000 de euro.

Alţi sportivi din Nisa vor primi o subvenţie de la 2.500 la 35.000 de euro, cea mai mare sumă fiind pentru înotătoarea Charlotte Bonnet şi pentru schiorii Matthieu Bailet şi Nastasia Noens.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Tenis

Ultimele articole Toate articolele