
Dinamo II a rămas fără antrenor, după doar o partidă disputată de la reluarii ligii a treia. Emil Ursu a fost demis, iar fanii din DDB au apelat să îl înlocuiască le un fost jucător, foarte apreciat de suporteri.
Este vorba despre Floretin Petre. Oarecum surprinzător, acesta i-a refuzat, deoarece o pregăteşte pe Dacia Unirea Brăila şi are ambiţii mari, fiind implicat în lupta pentru promovarea în Liga 2.
Citește și
„Eu am alte obiective acum, vin cu drag pe viitor, aşa i-am spus lui Iulian Matei (n.n. managerul centrului de juniori a lui Dinamo). Am un proiect la Brăila de doi ani, am trecut prin foarte multe greutăţi. Am zis să mă bucur de aceste momente frumoase. Am condiţii bune de masă şi de hotel, dar ne antrenăm la 10 kilometri de Brăila. Acestea sunt condiţiile la liga a treia, nu ne plângem. Încercăm să ajungem la baraj şi apoi să promovăm.
Mă aşteptam la mai mult de la ei, să fiu sunat de cei de la Dinamo şi când a fost şi bine, nu doar când este foarte grea şi lumea refuză. Acum, mai vorbesc din când în când cu Ţălnar. Dacă rămâneam împreună, altfel vorbeam despre Dinamo. M-am bucurat că s-au interesat de mine, iar când am început să întreb de condiţii, a fost destul de greu de explicat”, a spus Florentin Petre, pentru ProSport.
