Ultima oră
Florin Tănase a vorbit despre presiunea de la FCSB: "Suntem la cea mai mare echipă din ţară" Florin Tănase a vorbit despre presiunea de la FCSB: "Suntem la cea mai mare echipă din ţară"
Filip a anunţat schimbările de la FCSB: ”A fost un meci greu de privit!”

Filip a anunţat schimbările de la FCSB: ”A fost un meci greu de privit!”
Alexandru Albu, convins că Unirea Slobozia nu va retrograda direct: ”Suntem la mâna noastră” Alexandru Albu, convins că Unirea Slobozia nu va retrograda direct: ”Suntem la mâna noastră”
VIDEO | Rayo Vallecano - Girona 1-1. Andrei Raţiu e aproape de un loc de cupă europeană VIDEO | Rayo Vallecano - Girona 1-1. Andrei Raţiu e aproape de un loc de cupă europeană
Gigi Becali s-a răzgândit! "Perla" patronului rămâne la FCSB şi în sezonul viitor Gigi Becali s-a răzgândit! "Perla" patronului rămâne la FCSB şi în sezonul viitor
Anunţul lui Claudiu Niculescu, după egalul cu FCSB: ”Conducerea clubului m-a asigurat!”
Anunţul lui Claudiu Niculescu, după egalul cu FCSB: ”Conducerea clubului m-a asigurat!”

Sorana Cîrstea părăseşte Australian Open, la capătul unui meci de mare luptă cu Iga Swiatek

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 24 ian 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/20569363/1/cirstea.jpg

Sorana Cîrstea, locul 38 WTA a fost învinsă,  cu scorul de 5-7, 6-3, 6-3, de poloneza Iga Swiatek, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7 în optimile de finală ale Australian Open.

Cu un joc solid, agresiv, cu frumoase combinaţii stânga-dreapta şi cu un bun sevriciu, Sorana Cîrstea a început meciul cu un break şi şi-a menţinut avantajul până la 4-3. La acest scor, Swiatek a reuşit şi ea un break, dublat de un ghem bun la serviciu, preluând conducerea, 5-4. Poloneza a continuat cu erori în evoluţia ei, iar românca a profitat şi a câştigat trei ghemuri la rând şi setul, scor 7-5, după 51 de minute de joc.

Lupta s-a asprit în setul al doilea, schimburile de mingi s-au prelungit, iar Swiatek şi-a ridicat nivelul jocului. Poloneza a condus cu 2-0, după un break în primul ghem, dar românca a revenit şi a egalat la 2. Swiatek a mai câştigat o dată contra sevriciului, la 3-2 şi a menţinut avantajul până la finalul setului, pe care l-a câştigat cu 6-3, după o oră şi 41 de minute de joc.

Decisivul a fost echilibrat până la scorul de 3-3. Ambele jucătoare au reuşit câte un break, mai întâi poloneza, la 2-2, apoi Cîrstea. Românca a ratat însă patru mingi de break la scorul de 2-1. Ea a cedat apoi psihic şi fizic şi Swiatek a luat toate ghemurile care au urmat, impunându-se cu 6-3, după două ore şi 28 de minute de la start.

Iga Swiatek va evolua în premieră în cariera ei în sferturi la Australian Open, fază în care va juca ori cu Kaia Kanepi din Estonia, locul 115 WTA, ori cu Arina Sabalenka din Belarus, locul 2 WTA.

Cîrstea va urca în clasament după acest turneu. Ea este pe locul 31 WTA în ierarhia live.

Tot luni, Simona Halep a fost învinsă, în optimi, cu 6-4, 3-6, 6-4, de Alize Cornet din Franţa. România a rămas astfel fără reprezentare la Antipozi.

Calificarea în ”optimi” este recompensată cu un premiu de 328.000 de dolari australieni (207.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.
 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Tenis

Ultimele articole Toate articolele