
Alin Toşca, 28 de ani, ar putea fi protagonistul unei reveniri în Serie A. După sezonul foarte bun pe care l-a făcut la Gaziantep, sub comanda lui Marius Şumudică, fundaşul central e dorit de Sassuolo şi nou-promovata Benevento.
Toşca a reuşit performanţa de a fi integralist în campionatul Turciei, unde Şumudică îl foloseşte fundaş stânga, iar evoluţiile foarte bune l-au readus pe radarul echipelor din Serie A. Conform Corriere dello Sport, internaţionalul român e dorit de Simone Inzaghi la Benevento, club pentru care a mai jucat în stagiunea 2017-2018, dar şi de Sassuolo, acolo unde legătura cu trecutul apropiat e reprezentată de Roberto De Zerbi, fostul jucător al celor de la CFR Cluj antrenându-l pe Toşca în perioada petrecută la Benevento.
Citește și
La trei ani de la transferul de la FCSB la Betis Sevilla, pentru un milion de euro, Toşca e cotat la aceeaşi sumă, iar în vara anului trecut a ajuns la Gaziantep din postura de jucător liber de contract. Om de bază în structura defensivă a lui Marius Şumudică, fotbalistul crescut la FCSB mai are contract cu turcii până în 2021.
FOTO: Sport Pictures
FOTO: Sport Pictures
