Ultima oră
„Fără zahăr, fără junk food, fără PlayStation” . Dezvăluiri despre cum se pregăteşte Cristiano Ronaldo pentru Cupa Mondială „Fără zahăr, fără junk food, fără PlayStation” . Dezvăluiri despre cum se pregăteşte Cristiano Ronaldo pentru Cupa Mondială
S-a aflat cine va arbitra derby-ul Dinamo - Rapid S-a aflat cine va arbitra derby-ul Dinamo - Rapid
Real Madrid i-a găsit înlocuitor lui Arbeloa! De la Cupa Mondială, direct pe Bernabeu Real Madrid i-a găsit înlocuitor lui Arbeloa! De la Cupa Mondială, direct pe Bernabeu
VIDEO | FC Botoşani – Oţelul, LIVE pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Egalitate după primele 45 de minute VIDEO | FC Botoşani – Oţelul, LIVE pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Egalitate după primele 45 de minute
Lovitură în SuperLiga! A fost prezentat oficial chiar în ziua derby-ului CFR Cluj – "U" Cluj: "Bine ai revenit acasă!" Lovitură în SuperLiga! A fost prezentat oficial chiar în ziua derby-ului CFR Cluj – "U" Cluj: "Bine ai revenit acasă!"
Kopic la Rapid? Antrenorul lui Dinamo a făcut lumină: "Asta este tot" Kopic la Rapid? Antrenorul lui Dinamo a făcut lumină: "Asta este tot"

Trei jucătoare spaniole confirmă presiunile la care a fost supusă Jenni Hermoso

Fotbal Internațional Publicat de Daian Cutu pe 2 oct 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/21333894/1/hermoso.jpg

Alexia Putellas, Irene Paredes şi Misa Rodriguez au fost audiate luni de judecătorul care se ocupă de cazul Rubiales. Cele trei internaţionale spaniole au confirmat că fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole a făcut presiuni asupra lui Jenni Hermoso după ce aceasta a fost sărutată forţat la finala Cupei Mondiale din 2023.

Dubla câştigătoare a Balonului de Aur european - Alexia Putellas, Irene Paredes şi Misa Rodriguez au fost chemate în calitate de martori de către judecătorul Francisco de Jorge, cel care a fost însărcinat cu dosarul „afacerii Luis Rubiales”. Cele trei jucătoare au confirmat că sărutul lui Rubiales nu a fost consimţit de Jenni Hermoso şi că, după eveniment, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole şi persoane din anturajul său au exrcitat presiuni asupra jucătoarei.

Putellas şi Paredes, care evoluează la FC Barcelona, au fost audiate prin videoconferinţă, în timp ce Rodriguez, portar la Real Madrid, a fost prezentă la audiţia desfăşurată la Curtea Naţională, principala instanţă penală a Spaniei.

Luis Rubiales, care a demisionat din funcţia de preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal pe 10 septembrie, a fost acuzat în acest dosar de „agresiune sexuală”, dar şi „constrângere”, din cauza presupuselor presiuni exercitate asupra lui Jenni Hermoso şi a anturajului ei. Judecătorul Francisco de Jorge i-a mai pus sub acuzare şi pe fostul antrenor al naţionalei feminine spaniole,  Jorge Vilda, pe directorul de marketing al Federaţiei - Rubén Rivera şi pe selecţionerul naţionalei masculine spaniole, Albert Luque. Primii doi sunt convocaţi pentru audiere pe 10 octombrie, iar al treilea pe 16 octombrie.

 

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri