
CFR Cluj a primit o ofertă din Arabia Saudită pentru cedarea lui Mihai Bordeianu, însă ardelenii nu sunt mulţumiţi de suma propusă în schimbul mijlocaşului, spune directorul departamentului de scouting al campioanei, Marius Bilaşco.
Titular în angrenajul lui Dan Petrescu de la CFR, Bordeianu are 28 de ani şi e cotat de Transfermarkt la 1,4 milioane de euro, iar ardelenii spun că aşteaptă oferta potrivită pentru cedarea acestuia.
"Există negocieri cu clubul din Arabia Saudită, dar oferta nu e satisfăcătoare. Jucătorul e liniştit la CFR pentru că propunerea nu a fost grozavă nici pentru el. Ştiţi bine că interesul lui Petrescu este să aibă dubluri pe toate posturile.
E logic că s-ar bucura ca Bordeianu să rămână. Au fost discuţii în permanenţă pentru vânzarea jucătorilor noştri, doar că nu a venit oferta potrivită. La un moment dat o să vindem şi jucători", a declarat Marius Bilaşco, citat de GSP.ro.
foto: ZUMA PRESS/SPORT PICTURES
