
Brazilianul Ronny Carlos da Silva, care a jucat pentru CFR Cluj între 2011 şi 2014 a atacat clubul ardelean în instanţele internaţionale pentru recuperarea unei datorii de 100.000 de euro.
Atacantul care a strâns 33 de meciuri şi 7 goluri în tricoul CFR-ului spune că trupa din Gruia are la dispoziţie 30 de zile pentru a achita datoria, în caz contrar FIFA urmând să ia decizii drastice împotriva echipei lui Dan Petrescu.
În vârstă acum de 37 de ani, Ronny spune că CFR riscă chiar excluderea din cupele europene, însă cel mai probaibl măsura aplicată de FIFA ar fi o inderdicţie la transferuri.
"Lucrurile sunt clare, ori plătesc banii în 30 de zile, ori nu mai au voie să facă transferuri şi nu mai merg în cupele europene. Nu e o sumă uriaşă pentru club şi, în plus, sunt banii mei! Adică munca mea. Am câştigat cazul la UEFA înainte ca gruparea din Cluj să intre în insolvenţă.
Au trecut anii, cei din Cluj au ieşit din insolvenţă, dar nu şi-au achitat datoriile. Sunt nervos fiindcă forurile internaţionale au spus că am dreptate şi trebuie să-mi primesc banii. Cel mai bine ar fi să-şi onoreze datoriile, e simplu. Fiindcă eu n-am renunţat 5 ani, n-o să renunţ nici acum”, a spus Ronny, citat de GSP.
