
Unirea 1924 Alba Iulia va fi preluată de Primărie din sezonul următor. Schimbarea istorică se va produce la trupa din Alba Iulia de la 1 iunie 2022.
Deşi în momentul de faţă ocupă ultimul loc din seria nouă a Ligii a 3-a, Primăria din Alba Iulia îşi propune peste două sezoane să readucă echipa cu o istorie de 98 de ani în Liga a 2-a peste două sezoane, adică fix când va împlini un secol.
Citește și
Formaţia va fi preluată de Primărie prin intermediul Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, potrivit alba-sport.ro, iar ulterior vor fi întocmite demersurile necesare pentru obţinerea siglei şi a palmaresului.
”Vom prelua echipa de la vară. Au fost numeroase discuţii pe această temă cu primarul, cu viceprimarii, cu aleşii locali.
Dreptul de participare în Liga a 3-a va fi cesionat către CSM Unirea Alba Iulia, iar apoi, în luna iunie, în termenul prevăzut de regulament, vom depune documentele aferente la Federaţia Română de Fotbal. Totul depinde ca echipe să fie pe «zero» în privinţa datoriilor.
Vrem să ne consolidăm din mers, sezonul următor să accedem în play-off, iar în 2024, când Unirea va împlini 100 de ani, să celebrăm o promovare în Divizia B”, a declarat directorul CSM Unirea Alba Iulia, Radu Urcan, într-o emisiune de la Radio Unirea FM.
Unirea 1924 Alba Iulia a retrogradat în 2010 din Liga 1, la un sezon de la revenirea în elita fotbalului românesc. După aceea, formaţia istorică a mai petrecut trei stagiuni în Liga a 2-a şi s-a desfiinţat.
2014 a fost anul ”Renaşterii” din Liga a 5-a. Unirea 1924 Alba Iulia a ajuns în al treilea eşalon printr-o invitaţie din partea forului conducător în anul 2017.
Gicu Grozav, Cornel Ţălnar sau Nicuşor Stanciu sunt numele cele mai cunoscute pe care le-a oferit Alba Iulia fotbalului românesc în istoria sa de aproape un secol.
