
Dinu Gheorghe a comentat situaţia de la CFR Cluj legată de demiterile antrenorului Marius Şumudică, preşedintele Marian Copilu şi juristul Ioan Ivaşcu.
CFR Cluj s-a aflat pe un butoi de pulbere imediat după eliminarea din Europa. Dinu Gheorghe, fostul conducător al unor cluburi din Liga 1, a vorbit despre ce s-a întâmplat atunci şi demiterile care au avut loc.
Citește și
„La Cluj, ţinta a fost Marian Copilu, nu Şumudică. Asta e părerea mea. Şumudică a fost o victimă colaterală. Pentru relaţia specială cu Marian Copilu şi cu un om de afaceri foarte potent, politic, din Cluj, mă refer la Ioan Rus, probabil a rupt toată această cooperativă, acea prietenie, între Copilu şi club. Părerea mea este că ţinta a fost Marian Copilu. Din ce motive, nu ştiu”, a spus acesta la ProSport.
Ce spune Dinu Gheorghe despre Cristi Balaj, noul preşedinte al CFR-ului
Dan Petrescu a fost cel care l-a înlocuit pe Şumudică, iar în funcţia de preşedinte al clubului a fost instalat fostul arbitru Cristi Balaj. Dinu Gheorghe a analizat şi numirea acestuia în Gruia.
„Eu îl vedeam în poziţia în care este acum, la ANAD, foarte bine. Putea să facă o carieră nelegată de această lume exclusiv a fotbalului. El pleacă la un drum greu. Va fi acuzat de foarte multe ori că CFR-ul va fi arbitrat favorabil şi că el este arbitrajul acestor arbitraje favorabile. Trebuie să îşi asume riscul ăsta.
Dacă m-as suna mâine şi m-ar întreba ce părere am, i-aş spune să meargă pe drumul ăsta cu ANAD. Am înţeles că au făcut lucruri bune. Nu ştiu ce vrea el să facă, dar dacă el vrea să fie la Cluj, foarte bine, să se ducă la Cluj. Dar trebuie să îşi asume şi anumite riscuri”, a mai adăugat fostul conducător.
