
Meci special în Gruia! CFR Cluj şi Dinamo Kiev vor disputa un amical al păcii, iar toate încasările vor merge pentru ajutorarea ucrainenilor, care trec prin momente cumplite, după războiul declanşat de Rusia. Partida se vede pe Prima TV, de la ora 21:00.
Disputa va avea loc la 20 aprilie, chiar în ziua în care era programat, iniţial, amicalul dintre FCSB şi campioana Ucrainei. Nu se ştiu exact motivele pentru care formaţia patronată de Gigi Becali nu va mai juca amicalul cu Dinamo Kiev.
Citește și
”Luni seară am fost sunaţi de reprezentanţii lui Dinamo Kiev. Aceştia ne-au solicitat dacă suntem de acord să facem cu ei un meci amical pe 20 aprilie.
Am vorbit cu Dan Petrescu, a fost şi el de acord, având în vedere că e vorba de Mircea Lucescu şi de un meci caritabil. Toate fondurile urmează să fie donate pentru oamenii din Ucraina.
Ştiam şi noi că urmau să joace cu FCSB, nu ştim de ce şi-au schimbat planul. Meciul va fi pe stadionul nostru, la Cluj, pe 20 aprilie”, a precizat Cristi Balaj, pentru GSP.
Formaţia lui Mircea Lucescu le va mai întâlni pe Borussia Dortmund (26 aprilie) şi Dinamo Zagreb (28 aprilie).
