România a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de Germania, în etapa a II-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. A marcat: Gnabry '16
- 0-1, min. 16: Havertz a centrat pe jos, de pe partea dreaptă, iar Gnabry a reluat mingea în plasă din interiorul careului mare.
Citește și
Au evoluat următoarele echipe:
- România: Niţă – O. Popescu, Chiricheş, Toşca, Camora (Burcă '46) – Stanciu, R. Marin – I. Hagi (Maxim '83), Fl. Tănase (Cicâldău '83), Mihăilă (Man '66) – Keşeru (Puşcaş '66). Selecţioner: Mirel Rădoi.
- Germania: Neuer - Klostermann, Ginter, Rudiger, E. Can - Goretzka, Kimmich, Gundogan - Havertz (Werner '77), Gnabry (Neuhaus '90+2), L. Sane (Younes '90+4). Selecţioner Joachim Low.
Următoarea partidă a României va fi miercuri, de la ora 19.00, în Armenia.
În aceeaşi grupă, Armenia a învins, acasă, cu scorul de 2-0, Islanda, iar Macedonia de Nord pe Liechtenstein, tot pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (Bardhi '7, Trajkovski '51, '54, Elmas '62, Nestorovski '82).
Clasamentul grupei după două etape este următorul: 1. Germania - 6 puncte, 2. Armenia - 6 puncte, 3. Macedonia de Nord - 3 puncte, 4. România - 3 puncte, 5. Islanda - niciun punct, 6. Liechtenstein - niciun punct.
În prima etapă, România a învins Macedonia de Nord, scor 3-2, acasă, iar Germania a trecut, cu 3-0, tot pe teren propriu, de Islanda. Tot în prima etapă, Liechetnstein - Armenia, scor 0-1.
România - Germania 0-1 (Gnabry 16')
Echipele de start:
-
România (4-2-3-1): Niţă – Ovidiu Popescu, Chiricheş (cpt.), Toşca, Camora – Stanciu, Marin – Mihăilă, Tănase, Ianis Hagi – Keşeru
Rezerve: Lazar, Radu – Bancu, Bicfalvi, Burcă, Cicâldău, Creţu, Man, Maxim, Mogoş, Nedelcearu, Puşcaş -
Germania (4-3-3): Neuer (cpt.) – Ginter, Rudiger, Can, Klostermann – Kimmich, Gundogan, Goretzka – Havertz, Gnabry, Sane.
Rezerve: Leno, ter Stegen – Max, Musiala, Neuhaus, Tah, Werner, Wirtz, Younes
Min. 90+3: Final de meci pe Arena Naţională. Ultima şansă de gol îi aparţine lui Stanciu. Individualist, mijlocaşul Slaviei preferă să şuteze din careu, dintr-un unghi greu, decât să îi paseze lui Puşcaş, liber.
Min. 87: Şansă foarte, foarte mare pentru Puşcaş! Atacantul primeşte o pasă de la Cicâldău, îl are faţă în faţă pe Rudiger, încearcă să îl întoarcă, nu reuşeşte dar în cele din urmă găseşte un spaţiu liber pe unde să tragă. Neuer reţine însă şutul expediat pe direcţia sa.
Min. 83: Ultimele modificări pentru Rădoi. Intră Maxim şi Cicâldău, ies Hagi şi Tănase.
Min. 79: Nemţii nu mai presează şi joacă la trecerea timpului. De altfel, pe parcursul întregului meci a părut că nu evoluează la turaţie maximă. Şansă bună pentru Werner, dar nici el nu îl poate învinge pe Niţă.
Min. 77: Prima schimbare şi la nemţi. Iese Havertz, intră Werner.
Min. 65: Două schimbări pentru România. Ies Keşeru şi Mihăilă, intră Man şi Puşcaş.
Min. 58: Niţă e de-a dreptul uluitor. Scoate un şut foarte bine plasat al lui Gnabry. Respinge în corner.
Min. 55: Ce ocazie pentru România! O fază prelungită de atac duce balonul la Tănase. Mijlocaşul FCSB-ului încearcă iniţial o pasă de jos, în centrul careului, dar balonul e respins uşor. Revine la el posesia, trage de la aproximativ 11 metri dar o face dezamăgitor.
Min. 50: Niţă ne scoate iar. Nemţii declanşează un contraatac blitz, dar şutul lui Goretzka e scos excelent de portarul nostru.
Min. 46: Începe partea a doua, iar Rădoi face prima schimbare. Burcă intră în locul lui Camora, ceea ce înseamnă că Toşca va juca fundaş stânga. Burcă va trece în centru, lângă Chiricheş.
Min. 45: Pauză pe Arena Naţională.
Min. 43: Mirel Rădoi e nervos la marginea terenului. Îşi duce mâinile la faţă, pentru că România nu reuşeşte să dezvolte morişca de pase. Gnabry reia cu capul peste, în urma unei lovituri libere.
Min. 34: Cele mai mari probleme vin în partea stângă a defensivei noastre, zonă ţinută de căpitanul CFR-ului, Mario Camora. Pare că are nevoie de mai mult ajutor din partea mijlocaşilor.
Min. 32: Încă o şansă bună pentru Germania. Avem însă noroc, pentru că Gnabry luftează din apropierea careului mic.
Min. 25: Se joacă la mijlocul terenului în aceste momente, unde se fac mai multe greşeli de pasare din partea ambelor naţionale. Nemţii pierd efectul adrenalinei căpătat în urma golului. Marin trage de la aproximativ 25 de metri, dar Neuer n-are probleme.
Min 16: Gol Germania! Fază-şcoală a nemţilor. Rudiger îi pasează lui Havertz în stânga, acesta intră în careu şi aşteaptă demarcarea lui Gnabry. Îl serveşte pe jos, iar jucătorul lui Bayern nu iartă. Pe reluare se vede că la pasa pentru Havertz e offside.
gnabry pic.twitter.com/vRE1RoIcg0
— Goncalodias17golos (Goncalodias17g4) March 28, 2021
Min. 12: Keşeru îl angajează foarte bine pe Mihăilă, în careu, dar şutul acestuia se duce peste. Arătăm bine în această perioadă din meci, după un început în apărare.
Min 8: Mihăilă are o cursă bună în stânga, în urma unui contraatac, îi pasează lui Keşeru la 16 metri, care trage cu stângul pe lângă. Atacantul avea varianta pasei în dreapta, dar a preferat să şuteze. La faza următoare, Niţă scoate unu-la-unu în faţa lui Havertz.
Min. 5: Stanciu încearcă să croşeteze câţiva adversari, într-o zonă foarte periculoasă, aproape de marginea careului nostru. Pierde posesia, balonul ajunge la Can, lateral stânga, dar şutul său de la 17 metri se duce peste.
Min. 2: Aşa cum era de aşteptat, nemţii au posesia şi noi încercăm presingul în 40-ul nostru. Klostermann centrează din dreapta, dar Niţă prinde. S-a încercat angajarea lui Gnabry.
Min. 1: Începe partida de pe Arena Naţională.
UPDATE 20:00 Imagini din vestiarul 'tricolorilor', înaintea meciului cu Germania.
UPDATE 19:15 Ultima confruntare dintre România şi Germania a avut loc în 2007, într-un amical în care nemţii s-au impus cu 3-1.
Precedentul meci de la Bucureşti între România şi Germania a fost acel 5-1 din Giuleşti, în 2004, tot într-un amical. Este considerat unul dintre cele mai bune meciuri din istoria recentă a ‘tricolorilor’.
UPDATE 19:00 Tot sufletul românesc în blazonul tricolorilor! Iată originea jucătorilor care fac parte din lotul României.

UPDATE 18:00 Cinci dintre tricolorii lui Mirel Rădoi de astăzi au fost pe teren în semifinala U21 cu Germania din 2019. Pentru Radu, Nedelcearu, Man, Puşcaş, Hagi şi Cicâldău, duelul cu nemţii de diseară e şi prilejul unei revanşe după 2-4 în penultimul act de la Europeanul de tineret. De la adversari, Klostermann, Tah şi Neuhaus se află acum printre opţiunile lui Joachim Low!
Dacă mergem puţin mai departe înapoi în timp, ne amintim şi de un dureros 0-8 încasat de tricolorii U21, cu Germania, în deplasare, toamna lui 2014. Partidă din preliminariile EURO 2015. La Magdeburg, pe teren au fost dintre tricolorii de azi Tănase, Creţu şi Puşcaş. Iar pentru Germania, Emre Can şi Younes, din lotul seniorilor de azi.
Mirel Rădoi are duminică seara o misiune extrem de grea. Selecţionerul trebuie să găsească soluţii pentru a obţine un rezultat pozitiv contra Germaniei, formaţie care aproape imposibil de învins, mai ales dacă nu uităm la jocul din prima etapă.
De unde vine marele pericol?
Germania este o echipă înţesată de vedete de la marile cluburi ale continentului, dar triou-ul Kimmich - Sane - Gnabry de la Bayern este pur şi simplu letal. Primul are rol de servant, care sunt aproape imposibil de oprit.
Cu Islanda, nemţii au abordat un sistem 4-3-3, cu presing agresiv pe toată durata partidei, ”vikingii” fiind de foarte puţine ori capabilă să creeze pericol. Veriga slabă a echipei lui Joachim Low pare Lukas Klostermann, fundaşul lateral al celor de la Bayern fiind depăşit de câteva ori.
- 76% a avut Germania posesie, în victoria cu 3-0 în faţa Islandei.
- 94% a fost acurateţea paselor nemţilor. Dintr-un total de 1.053, au fost corecte 987!
Echipele probabile:
România: Niţă - Camora, Nedelcearu, Chiricheş, Popescu - Stanciu, Marin - Mihăilă, Tănase, Hagi - Puşcaş
Germania: Neuer - Klostermann, Ginter, Rudiger, Can - Gundogan, Kimmich, Goretzka - Havertz, Gnabry, Sane
Avem emoţii în apărare
România a început foarte bine această campanie de calificare, cu un succes pe National Arena, în faţa Macedoniei de Nord, cu scorul de 3-2. Dincolo de rezultatul bun, rămân câteva probleme de rezolvat până la disputa de duminică seară. Apărarea noastră a avut sincope importante, fiind la un pas să pierdem victoria, după ce adversarii au revenit de la 2-0, la 2-2, în cele din urmă Ianis Hagi a marcat golul izbăvirii.
Vlad Chiricheş a fost veriga slabă în primul meci, dar lipsa de soluţii pe bancă îl vor face pe Mirel Rădoi aproape sigur să îl titularizeze din nou pe experimentatul jucător al celor de la Sassuolo în centrul defensivei, acolo unde probabil va fi coleg cu Nedelcearu.
Ovidiu Popescu a avut o prestaţie nesperat de bună, deşi nu are un post stabil. Astfel sunt şanse mari să fie titular în bandă cu Germania.
