
Mick Schumacher, fiul legendarului Michael Schumacher, aflat în convalescenţă după un grav accident suferit la schi, în 2013, va pilota un monopost Haas şi va debuta în Formula 1, în 2021, informează motorsport.com.
Astfel, Schumacher jr. va intra în Marele Circ la 30 de ani de la debutul tatălui său, septuplu campion mondial, care a avut loc în 1991, la Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps.
Citește și
Pilotul de 21 de ani va fi coechipier anul viitor cu rusul Nikita Mazepin, de asemenea un debutant în F1. Presa internaţională a găsit un film de acum 20 de ani, în care legendarul Michael Schumacher îşi îndruma fiul spre lumea motorsportului.
Baby @SchumacherMick first got behind the wheel with his father Michael at just one year old #F1 #RoadToF1 pic.twitter.com/2RYP9aQ061
— Formula 1 (@F1) December 2, 2020
