Dinamo are parte de momente cumplite. E dezastru şi pe partea sportivă şi pe partea economică. Referitor la bani, asta e o problemă încă de când au venit spaniolii, dar care nu se mai remediază, poate deloc. Se adună datorii de la o zi la alta, iar Dinamo a ajuns în punctul în care se împrumută de sume foarte mici de bani.
Potrivit ProSport, ”câinii” au probleme în ceea e priveşte următorul meci din Casa Liga 1, cu FC Voluntari, neavând fonduri nici măcar pentru plata baremului de arbitraj. Un alt episod care arată situaţia gravă a clubului s-a petrecut în urmă nu cu foarte mult timp. Pentru organizarea partidei cu UTA, Dinamo s-a împrumutat de 4.000 de euro de la Nicolae Badea.
Citește și
Ioan Andone ştie că probleme sunt foarte, foarte mari şi are şi ceva informaţii cu privire la ceea ce se întâmplă acolo, atât în ceea ce priveşte partea financiară, cât şi din privinţa situaţiei lui Cosmin Contra.
”Nici noi nu ne aşteptam, proiectul în vară a fost super în regulă, toată lumea îi admira ce jucători au transferat, l-au adus pe Contra ca o garanţie că e un antrenor foarte bun, cunoştea Dinamo, mai fusese antrenor la Dinamo, avea toate condiţiile, neştiind că se întâmplă ce se întâmplă. Să nu poţi să-ţi plăteşti jucătorii şi mai ales, ce probleme au creat prin neplata salariilor.
Asta e problema, că au promis foarte mulţi bani, au salarii foarte mari, şi-au pus speranţa şi în rezultatele bune, dar rezultatele n-au putut veni de la nişte jucători care erau nerîncrezători, până la urmă trece o săptămână, trec două, dar când vezi că nu se plătesc salarii şi bonusuri de instalare, ce au avut ei, normal că devine neîncrederea asta.
Acomodarea lor, venind din campionate mai puternice, cu CV-uri foarte bune, a lăsat de dorit. Prestaţiile lor în afară de un meci, două, n-au fost foarte bune”, a declarat Ioan Andone, la Telekom Sport.
