Ultima oră
VIDEO | Eugen Neagoe e foarte supărat pe jucători. ”Luna cadourilor a trecut” VIDEO | Eugen Neagoe e foarte supărat pe jucători. ”Luna cadourilor a trecut”
Lumea fotbalului îşi manifestă sprijinul după accidentul feroviar din Cordoba Lumea fotbalului îşi manifestă sprijinul după accidentul feroviar din Cordoba
VIDEO | ”Orice ofertă care vine o refuz”. Baiaram a anunţat ce îşi doreşte înainte de a se transfera în străinătate VIDEO | ”Orice ofertă care vine o refuz”. Baiaram a anunţat ce îşi doreşte înainte de a se transfera în străinătate
Meci de zile mari făcut de Steven Nsimba la Ploieşti. ”A fost o dorinţa mea pentru numărul 7” Meci de zile mari făcut de Steven Nsimba la Ploieşti. ”A fost o dorinţa mea pentru numărul 7”
VIDEO | Petrolul – Universitatea Craiova 0-4. Oltenii fac recital în primul meci al anului VIDEO | Petrolul – Universitatea Craiova 0-4. Oltenii fac recital în primul meci al anului
Transfer important pentru Sănătatea Cluj! Formaţia din eşalonul al treilea aduce un fotbalist cu 3 promovări în Superliga Transfer important pentru Sănătatea Cluj! Formaţia din eşalonul al treilea aduce un fotbalist cu 3 promovări în Superliga

VIDEO | FC Botoşani - Gaz Metan 5-0. Gazdele s-au distrat cu puştii medieşeni şi conduc clasamentul în play-out

Superliga Publicat de Daian Cutu pe 14 mar 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/20636804/1/bot-gaz.jpg

FC Botoşani s-a distrat cu puştii lui Gaz Metan, scor 5-0, în direct la Look Sport, şi a făcut pasul logic spre primul loc în play-out-ul ediţiei 2021/2022 din Casa Liga 1.
 
Mihai Roman II a deschis balul devreme, în minutul 14, iar şubreda apărare a oaspeţilor a rezistat, cumva, până la pauză, când Croitoru i-a aruncat în luptă pe Mailat şi Jaja. Primul a marcat în minutul 48, din pasa brazilianului, apoi acelaşi Jaja a dat assist-ul şi pentru reuşita de 3-0, care i-a aparţinut lui Târcoveanu (61). În minutul 62, Jaja a trecut la finalizare cu un şut violent la colţul scurt pentru un 4-0 sec. În minutul 75, Jaja şi-a completat repriza de vis cu o centrare pe care Matricardi a trimis-o în propria poartă. 
 
Cu 26 de puncte, echipa lui MArius Croitoru e prima în play-out, fiind urmată de un grup de trei echipe cu 23 de puncte, UTA, Rapid şi Sepsi. Gaz Metan rămâne ultima, cu cinci puncte, şi, în proporţie de 99%, va juca în Liga 2 sezonul viitor, dacă va evita desfiinţarea.

VIDEO | FC Botoşani - Gaz Metan Mediaş 5-0 (M. Roman II 14, Mailat 48, Târcoveanu 61, Jaja 62, Matricardi aut. 75)

  • FC BOTOŞANI: 22. M. Contra - 2. Haruţ, 5. Dawa, 32. Şeroni, 77. A. Dragu - 8. Târcoveanu, 27. E. Florescu, 6. Dican, -  98. Tisdell (Mailat 46), 20. M. Roman II, 9. Mateus (Jaja 46)
  • REZERVE: 12. Sîrghi, 28. Fili, 21. D. Croitoru, 33. E. David, 30. Ţigănaşu, 7. Petkovski, 11. M Roman I
  •  
  • GAZ METAN: 1. Bumbar - 27. Kanda, 25. Matricardi, 13. Mathaus (Avram 40), 98. Maxim - 34. D. Iancu, 19. Harfaş - 70. Şteau (Covaci 46), 5. Domşa, 11. P. Costea - 23. D. Ursu 
  • REZERVE: 99. Grosz,  24. Câmpean, 20, 2. Ţala, 77. Noian 
Minutul 86: Mailat rămâne singur cu Bumbar, dar finalizează dezamăgitor, pe lângă poartă.

Minutul 75: GOL FC BOTOŞANI! Jaja mai creează o fază superbă, driblează portarul şi centrează în faţa porţii, iar Matricardi îşi marchează un autogol.



Minutul 67: BARĂ FC BOTOŞANI! Roman II se distrează cu doi fundaşi adverşi, apoi şutează în transversală.

Minutul 62: GOL FC BOTOŞANI! Gazdele repun mingea de la centru, apoi Jaja recuperează, intră în viteză în careu şi marchează cu un şut violent la colţul scurt.
 

Minutul 61: GOL FC BOTOŞANI! Jaja pleacă pe o contră rapidă, pasează la Târcoveanu, iar mijlocaşul înscrie cu un şut superb.



Minutul 56: Marius Croitoru e din nou avertizat cu cartonaş galben. Arbitrul Cătălin Popa l-a pedepsit pentru proteste.

Minutul 48: GOL FC BOTOŞANI! Centrarea deviată a lui Jaja ajunge la Mailat, iar jucătorul introdus la pauză în locul lui Tisdell face 2-0 din apropiere.



Minutul 46: A început repriza a doua. Intră Mailat în locul lui Tisdell, iar Mateus îi lasă locul lui Jaja.

Minutul 45+1: Pauză la Botoşani, după un final de repriză în care Gazul a pus ceva presiune la poarta lui Pap, iar Matricardi putea marca cu un şut de la marginea careului de 16 metri.

Minutul 36: Excelent lansat de Roman, Tisdell ţâşneşte spre poarta adversă, dar puştiul Maxim îl prinde din urmă şi îl deposedează.

Minutul 30: Şansă a gazdelor. După o perioadă în care botoşănenii au dat senzaţia că iau piciorul de pe acceleraţie, Mateus pleacă excelent în spatele defensivei adverse, scapă singur cu Bumbar, dar mingea îi sare în momentul şutului şi ratează şansa lui 2-0.



Minutul 14: GOL FC BOTOŞANI! Apărarea gazdelor greşeşte la o pasă pe culoar a lui Târcoveanu, Mateus pasează la Roman II, iar vârful marchează din apropiere. Al cincilea gol înscris de Roman de la revenirea pe teren după problemele la inimă.



Minutul 13: Lăsat singur cu portarul de o pasă excelentă a lui Şeroni, Dragu ratează complet execuţia.



Minutul 10: Prima ocazie a gazdelor. Dawa reia bine cu capul, dar tânărul Bumbar se întinde şi respinge, apoi şutul lui Tisdell e blocat de Mathaus.



18:00: Start joc la Botoşani!

Formaţia lui Marius Croitoru nu îşi mai permite paşi greşiţi şi e obligată să termine pe primul loc în play-out (n.r. locul 7), pentru a accede la barajul de Conference League. Cei de la Botoşani au un lot net superior în comparaţie cu adversarii de azi, care vor trimite în teren o echipă formată din tineri, în contextul în care medieşenii au fost decimaţi de problemele financiare, care au făcut ca echipa să fie la un pas de desfiinţare.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Superliga

Ultimele articole Toate articolele