
Mircea Lucescu, 75 de ani, nu s-a dezis de Şahtior Doneţk în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial drept noul antrenor al rivalei Dinamo Kiev. Ba mai mult, Il Luce a vorbit foarte frumos despre perioada de 12 ani petrecută alături de Rinat Ahmetov.
În ciuda faptului că aripa dură a ultraşilor lui Dinamo îi reproşează cei 12 ani petrecuţi la Şahtior şi desele conflicte cu echipa din capitala Ucrainei, Lucescu nu a venit la conferinţa de presă cu un discurs prin care să încerce să-i îmbuneze cumva. Dimpotrivă, românul şi-a adus aminte cu plăcere de perioada Doneţk: "Şahtior e o istorie extraordinară. Sentimentele, emoţiile sunt în continuare. Nu se pune problema eu să mă dezic de ceea ce s-a întâmplat în perioada aceea. Eu sunt antrenor profesionist, ştiu să împart emoţii sentimente şi ce înseamnă datorie profesională. Preşedintele lui Dinamo Kiev m-a invitat pentru a-i ajuta pe aceşti tineri jucători să crască. Era un lucru pe care nu-l puteam refuza şi sper să-mi dea satisfacţii. Prima mea datorie e să-i fac să crească pe aceşti jucători, să facă performanţă. Nu am venit să-mi iau vreo revanşă faţă de Şahtior. Am numai respect pentru tot ceea ce s-a întâmplat acolo, am respect pentru suporteri, pentru conducere, pentru jucătorii de acolo, dar aia e partea istorică, asta e partea de acum. Eu vreau să continui în lumea fotbalului şi să mă bucur de rezultat", a declarat Lucescu.
Citește și
"Nu am vorbit cu preşedintele lui Şahtior înainte de a semna. Am vorbit apoi şi mi-a urat succes. I-am explicat de ce am făcut această alegere, pentru că voiam să mă întorc în fotbal. Voiam să intru într-un campionat care e în transformare, un campionat care începe să crească", a mai spus legendarul antrenor român.
