
Oana Manea nu a putut sta departe de terenul de handbal nici după retrage. Fostul pivot al naţionalei României a acceptat provocarea celor de la Dinamo, care încearcă să revină treptat şi în handbalul feminin de nivel înalt, după ce în competiţia masculină domină fără probleme.
Trecută de-a lungul carierei pe la Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Krim Ljubliana şi CSM Bucureşti, Oana Manea (35 de ani) se ocupă de micii handbaliştii ai ”câinilor”, cu vârste cuprinse între 8-10. Singurul regret al ei este legat de faptul că nu există echipe de junioare, dar a primit asigurări de la conducerea clubului că acest aspect se va remedia.
Citește și
”Avem baby handbal, mini handbal şi J4 mixt. Mi-aş dori să facem şi echipă de fete la nivel de junioare, ca să avem continuitate sau să avem o colaborare cu o echipă care are fete.
Toate grupele sunt mixte. Deocamdată este suficient câţi antrenori avem, dar asta depinde şi de câţi copii vin la antrenamente, încă facem faţă, avem la dispoziţie cu fiecare grupă câte o oră, ne împărţim. Eu antrenez mini handbal, între 8 şi 10 ani”, a declarat fostul pivot la Look Sport Live.
Managerul proiectuluieste căpitanul echipei de handbal Dinamo, Dan Savenco, care a vorbit petru Look Sport LIVE despre Academia de Handbal Dinamo.
