Athletic Bilbao s-a impus în această seară, 2-0 la Valencia, într-un meci din etapa a 33-a din La Liga.
Minutul 13 a fost cu ghinion pentru gazde, dar cu noroc pentru Bilbao. Atunci, bascii au deschis prin Raul Garcia, care a reluat apropape liber din apropiere, după o centrare ideală venită de la Williams. Golul încasat le-a turnat plumb „liliecilor”, cărora nu le-a mai ieşit practic nimic pe parcursul primei reprize. Şi tot oaspeţii au lovit în minutul 47 şi tot prin Garcia, care a realizat dubla, cu un şut minunat, după un assist de la Cordoba, cel care a reuşit o intercepţie în jumătatea adversă. S-a terminat 2-0 pentru basci, rezultat absolut normal după aspectul jocului şi după ce au arătat în această seară cele două echipe.
Citește și
După acest succes, Bilbao acumulează 48 de puncte şi urcă pe poziţia a şaptea, care asigură prezenţa, din sezonul viitor, în grupele Europa League. În schimb, Valencia cade până pe locul 10, depăşită de Bilbao şi de Granada, două dintre performerele rundei.
