Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit, marţi seară, la 56 de ani. El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, la Spitalul Fundeni, din 21 iunie.
Citește și
Mihai Leu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi sportivi români, a excelat atât în box, cât şi în automobilism. El a demonstrat că se poate reinventa şi că poate excela în două domenii diferite. A fost un exemplu de determinare, talent şi pasiune pentru sport. El a murit marţi seară, la 56 de ani.
Înainte de a deceda, Mihai Leu a lăsat un mesaj devastator prin care a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au avut grija de el în ultima perioadă. Rândurile covârşitoare scrise de fostul mare campion au fost publicat pe pagina sa de Facebook.
”Dragii mei,
Dacă citiţi aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Dar ceea ce a rămas în urmă e mult mai puternic decât orice absenţă: e dragostea, recunoştinţa şi legătura profundă pe care am avut-o cu voi. Vă mulţumesc. Din suflet.
Aţi venit în număr covârşitor ieri, din toate colţurile ţării, de aproape şi de departe, hunedoreni, prieteni, colegi, oameni care mi-au fost aproape într-un fel sau altul. A contat enorm şi înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aţi trimis mesaje, rugăciuni şi gânduri curate către familia mea. Aţi făcut din despărţirea mea un moment de lumină. M-aţi condus cu demnitate şi cu o dragoste care nu se uită.
Familia mea, Anna, iubirea mea, şi fiul nostru, Marco, mi-au fost sprijinul, echilibrul, puterea. Tot ce am fost mai bun s-a datorat lor. Am trăit cu inima plină pentru voi şi plec cu ea la fel de plină.
Le port o recunoştinţă profundă tuturor celor care mi-au fost alături în cele două mari lumi care m-au definit: boxul şi automobilismul. Colegilor din ring, oameni cu care am împărţit nu doar efortul şi gloria, ci şi tăcerea din vestiar sau emoţia dinaintea gongului. Şi colegilor din motorsport, cei care au fost mereu acolo, în garaj, în cursă, în spatele proiectelor, cu mâinile murdare şi inimile curate. Am avut parte de două familii sportive adevărate, care m-au făcut să simt, în fiecare clipă, că nu lupt şi nu conduc niciodată singur.
Şi un gând aparte îl port oraşului meu Hunedoara. Locul unde m-am născut, unde am visat pentru prima dată şi unde m-am întors mereu, indiferent cât de departe m-a purtat viaţa. Hunedoara mi-a fost acasă, nu doar ca loc, ci ca inimă. Chiar şi înainte să plec din această lume, am simţit nevoia să mă întorc. Măcar pentru o zi. Pentru că acolo mi-am lăsat rădăcinile, sufletul şi dragostea. Vă mulţumesc, oameni dragi din Hunedoara, pentru tot.
Nu pot să nu le mulţumesc celor care m-au ţinut în viaţă atâţia ani. Profesorului Irinel Popescu şi doctoriţei Adina Croitoru, doi oameni care au fost, pentru mine, mâna lui Dumnezeu. Ce au făcut în ultimii 11 ani a fost un miracol medical, dar mai ales un miracol uman. Le datorez anii pe care i-am putut trăi cu cei dragi, pe care altfel nu i-aş fi avut.
Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Am avut parte de victorii, de căderi, de reveniri. Am fost sportiv, dar mai ales am fost om. Şi am avut norocul de a fi înconjurat de voi, cei care mi-aţi dat sens, care m-aţi ridicat, care m-aţi iubit, chiar dacă poate, uneori, am greşit.
Vă las un gând: trăiţi cu curaj, cu pasiune şi cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit. Şi, nu uitaţi, dacă aţi căzut în şanţ, uitaţi-vă la stele. Aşa apare speranţa.
Vă îmbrăţişez cu recunoştinţă, oriunde v-aţi afla.
Mihai”.
