Universitatea Craiova este una dintre forţele din Superligă care îşi propune an de an să câştige campionatul.
Citește și
Totuşi, nici în acest sezon, echipa patronată de Mihai Rotaru nu a reuşit să îndeplinească acest obiectiv.
FCSB s-a impus din nou în Superligă, chiar dacă Universitatea Craiova a fost la egalitate de puncte cu bucureştenii, la un moment dat, în play-off.
În ultimul temă, Becali şi-a exprimat dorinţa public pentru a reuşi transferul lui Alex Mitriţă de la Universitatea Craiova, chiar daca s-a lovit mereu de refuzul oltenilor şi chiar al fotbalistului.
Mihai Rotaru a avut o intervenţie telefonică în direct la Prima Sport şi a fost întrebat despre potenţialele oferte de la omul de afaceri.
În momentul în care a auzit numele patronului FCSB, omul de afaceri a părut deranjat şi nu a mai dorit să vorbească despre acel subiect, chiar dacă moderatorul Dan Udrea a încercat să mai obţină detalii.
”Dumneavoastră nu v-aţi săturat?”
”Mă scuzaţi, cu un singur amendament, dacă îmi spuneţi de patronul FCSB, mă retrag din discuţie. Nu mă interesează când şi-a băut cafeaua, când a fost la biserică sau în parlament. Nu mă interesează părerile domniei sale. Nu mă interesează să discutăm despre cum respiră în fiecare zi Gigi Becali. Ca să nu vă supăraţi pe mine.
Nu mă interesează, nu vreau să discut acest aspect. Mitriţă este jucătorul Universităţii Craiova. Politica clubului este să nu căutăm să vindem jucători. Noi nu cerem oferte, dar şi dacă vine una, indiferent de jucător, o vom analiza cu respect.
Nu vreau să discut, pentru că batem în acelaşi loc. Nu avem oferte din România în acest moment. Dumneavoastră nu v-aţi săturat? Nu vreau să discut nimic despre ce îl implică pe Gigi Becali”, a spus Mihai Rotaru, la Prima Sport.