Dorinel Munteanu a avut un discurs acid la adresa lui Alex Mitriţă, retras de la echipa naţională.
Citește și

La câteva ore după ce Mircea Lucescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru meciurile din octombrie, Alex Mitriţă, deşi era trecut pe listă, a luat hotărârea să se retragă de la echipa naţională.
El şi-a motivat decizia spunând că parcurge distanţe lungi când vine să joace pentru reprezentativa României, având în vedere că este legitimat la o echipă din China.
Astfel, Mitriţă a decis să se axeze strict pe echipa de club, punctând că vrea să îşi îndrepte energia spre viitorul său şi al familiei.
Când a auzit de retragerea lui Mitriţă, Dorinel Munteanu a rămas surprins, spunând că în trecut nu se punea niciodată problema ca un jucător să se retragă din echipa naţională.
În plus, Munteanu a declarat că alegerea lui Mitriţă nu este o pierdere pentru echipa naţională, pentru că nu a bifat prestaţii extraordinare în tricoul reprezentativei de seniori.
"Şi pentru mine a fost o ştire şoc. Pe vremea noastră nu se întâmplau aceste lucruri. Când venea o convocare sau când erai în vizorul echipei naţionale nu că erai prezent, erai deja în joc de glezne. Aş avea multe de comentat, dar să-i respectăm decizia.
Mie chiar mi-a plăcut de el. Şi ce a arătat la Caraiova şi în China este un jucător pe val. Decizia mă surprinde, nu e echipa de club, nu e o echipă oarecare, e echipa naţională. Au mai făcut jucători acest gest. Mi se pare deplasată decizia. Dacă intrăm în detalii, nu terminăm trei zile.
Nu pot să o consider o pierdere pentru că Mitriţă nu a rupt gura târgului la echipa naţională. A avut meciuri bune, reprize bune, cât a evoluat. A fost un jucător care la Craiova a făcut diferenţa, în China a făcut diferenţa. Echipa naţională avea nevoie de el. Pe mine mă surprinde.
Este o meteahnă a fotbalistului român: când se vede pe cai mari, este puţin mai sus decât ceilalţi, refuză echipa naţională. Eu nu văd refuzul ăsta în ecuaţia lor. De ce refuză echipa naţională? În China rupe gura târgului şi pare că echipa de club e mai presus decât echipa naţională! El a avut calităţi şi putea face diferenţa la echipa naţională. Eşti pe cai mari în China şi refuzi echipa naţională? Este un lucru nefiresc”, a spus Dorinel Munteanu, conform Digisport.
Scrisoarea de retragere a lui Alex Mitriţă
"După aproape 14 ani de când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul unui lot naţional şi mai bine de 7 ani de la debutul la prima reprezentativă, a venit momentul să iau o decizie grea, dar necesară: mă retrag de la echipa naţională a României.
Îmi amintesc cu emoţie acea primă convocare la un lot de juniori. Eram un copil cu visuri mari, care simţea că lumea fotbalului i se deschide în faţă. Emoţiile trăite atunci au fost atât de intense încât şi astăzi, după atâţia ani, le simt la fel de vii. Mai târziu, când am debutat la prima reprezentativă, am simţit cu adevărat că sunt fotbalist. Să îţi auzi imnul şi să ştii că porţi pe umeri speranţa şi mândria unei ţări întregi e un sentiment greu de pus în cuvinte, dar pe care nu îl voi uita niciodată.
Astăzi, la 30 de ani, mă aflu într-un moment al carierei în care trebuie să fac alegeri dificile. Joc în China, iar distanţele sunt uriaşe. Drumurile lungi şi timpul scurt fac extrem de dificilă prezenţa constantă la echipa naţională. În plus, ştiu că mai am doar câţiva ani de carieră la nivel înalt şi simt nevoia să îmi îndrept toată energia spre viitorul meu şi al familiei mele. E o decizie luată cu sufletul strâns, dar cu convingerea că este cea mai bună pentru mine şi familia mea în acest moment al vieţii mele. De aceea, vă rog să îmi respectaţi decizia fără a crea în jurul acesteia speculaţii fără adevăr. Nu mi-ar face bine nici mie, nici echipei naţionale, care are nevoie de linişte şi susţinere totală pentru a-şi atinge obiectivele.
Vreau să le mulţumesc selecţionerilor alături de care am avut onoarea să lucrez. Fiecare dintre ei m-a ajutat să cresc, să învăţ şi să dau tot ce am mai bun pentru culorile României. Le mulţumesc şi tuturor oamenilor din staff cu care am colaborat, au fost mereu alături de mine la nevoie. Le mulţumesc colegilor mei, cu care am împărţit vestiarul, bucuriile şi dezamăgirile, dar mai ales momentele unice care ne vor lega pe viaţă. Şi mai presus de toate, vă mulţumesc vouă, suporterilor. Fără voi, fotbalul nu ar avea aceeaşi frumuseţe. V-am simţit mereu aproape, fie că am jucat acasă, fie că am fost departe, şi fiecare încurajare a voastră a însemnat enorm pentru mine.
Naţionala va rămâne mereu în inima mea. Chiar dacă nu voi mai fi pe teren în tricoul României, voi rămâne un suporter al echipei naţionale şi voi trăi cu aceeaşi emoţie fiecare meci al tricolorilor. Hai, România", a transmis Alex Mitirţă.
Alex Mitriţă a marcat patru goluri în 26 de selecţii pentru naţionala României, între 2018 şi 2025.
