
Alin Minteuan ar urma să fie pus pe liber de CFR Cluj, iar antrenorul secund al ardelenilor spune că a aflat din presă de acest lucru.
Minteuan ar fi refuzat o eşalonare a datoriilor, în condiţiile în care acesta spune că a renunţat deja la o parte din bani, dar doreşte să-şi primească drepturile pentru sezonul trecut.
Omul care şi-a legat cea mai mare parte a carierei de CFR, ca jucător şi antrenor, spune că e dezamăgit şi de faptul că Dan Petrescu a interpretat greşit situaţia, iar acum nu îi mai răspunde la telefon.
"Normal că s-au supărat că mi-am cerut drepturile, care sunt de anul trecut. E vorba despre primele de joc din iulie. Licenţa se face pe anul 2019. Primele de joc ale anului 2019. Eu am renunţat la o parte şi mi-am făcut o altă hârtie în februarie.
Petrescu trebuie să citească printre rânduri. Minteuan Alin n-a promis niciodată nimic şi nu s-a sucit. Am fost căpitan de echipă, nu „papă lapte”. L-am sunat să-i spun şi lui personal, dar nu răspunde la telefon. Dacă el a înţeles aşa, e treba lui, dar n-am promis nimic. Dacă tot au vrut să-mi prelungească contractul trebuiau să mă cheme, nu să mă cheme să-mi amân primele pentru iulie. Dezinformează. E inadminisibil ce se întâmplă. Ei au vrut să mă denigreze. Câte nu am făcut pentru clubul ăsta? Cum îşi permit? Greu să vezi vreo continuare. Trebuie să mă informeze şi pe mine cineva. Nu m-a anunţat nimeni că aş fi pus pe liber. De ce fac lucrurile astea?", a declarat Alin Minteuan pentru ProSport.
Ce declarase Petrescu: „Sunt puţin supărat, pentru că toată lumea a înţeles criza aceasta şi era doar o întârziere. N-am înţeles, mai ales că a jucat atâţia ani la CFR. N-am înţeles nimic. Mi-a promis că e totul OK şi s-a sucit. M-a deranjat puţin”.
