Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

Ambiţii mari la Suceava! Primul transfer pe care îl face Cetatea după promovarea în Liga 2

Liga II Publicat de Daian Cutu pe 1 iun 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Cetatea Suceava a reuşit să promoveze direct în Liga 2, după ce şi-a câştigat seria din play-off.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38110/22464910/1/acs-fc-bacau-cs-concordia-chiajna-liga-2-casa-pariurilor-23-08-2025.jpg

 

Sucevenii au ambiţii serioase, iar pentru asta pregătesc un lot solid şi deja se conturează primul transfer. Conform jurnalistului Emanuel Roşu, fundaşul central Vlad Cimbru (23 de ani) e aproape să semneze cu Cetatea.

Acesta a fost om de bază sezonul trecut la FC Bacău, unde a reuşit să bifeze 23 de meciuri.

Petre Grigoraş a tras concluziile unei promovări neaşteptate

Pe banca bucovinenilor se află Petre Grigoraş (61 de ani), care a reuşit o revenire spectaculoasă. El a preluat echipa la 8 puncte în spatele celor de la Gura Humorului, dar a obţinut o serie fabuloasă şi a adus promovarea mult visată de suceveni.

Carismaticul antrenor a recunoscut că iniţial nu a crezut că se poate obţine accederea în Liga 2, dar colectivul coroborat cu stabilitatea financiară au fost factorii decisivi.

”Chiar dacă eu sunt un optimist incurabil şi am încredere în ceea ce pot să fac, nici 5% nu credeam că putem promova direct! De altfel, nimeni de la noi nu prea credea în promovare, gândul era să prindem barajul. Era şi firesc să fie aşa de vreme ce la momentul la care am venit la Suceava eram pe locul 7 din 8 într-un clasament al primelor patru clasate din Seriile 1 şi 2.

(n.r. care a fost cheia promovării) În primul rând, stabilitatea financiară. Totul a fost plătit la secundă de către domnul Neagu, patronul echipei. Apoi, munca, seriozitatea fiecărui om din club, caracterul extraordinar al jucătorilor. Nu în ultimul rând, trebuie să recunosc că am avut şi un dram de şansă, lucru fără de care nu reuşeşti în viaţă.

(n.r. care a fost cel mai dificil moment) În iarnă, când am pornit la drum într-o atmosferă în care puţini credeau că putem realiza o minune. Treptat, toată lumea a înţeles că trebuie să ne luptăm pentru şansa noastră, inclusiv jucătorii cu o personalitate aparte, ca Ferhaoui sau Gorovei. Pe Ferhaoui l-am scos de câteva ori din antrenament, am zis că renunţ la el, iar apoi a devenit unul dintre jucătorii decisivi ai echipei”,
a spus Grigoraş, pentru Fanatik.

 

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Liga II

Ultimele articole Toate articolele