Dundee United a anunţat, vineri, transferul fundaşului român Kevin Ciubotaru, ultima dată legitimat la Hermannstadt.
Citește și

Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Mutarea este condiţionată de aprobarea Federaţiei Scoţiene şi de obţinerea autorizaţiei internaţionale.
„Fundaşul stânga în vârstă de 22 de ani ajunge la Tannadice după o perioadă impresionantă petrecută în prima ligă a României şi aduce un plus de calitate şi concurenţă în defensiva echipei antrenate de Jim Goodwin”, a transmis Dundee United pe site-ul oficial.
Antrenorul Jim Goodwin s-a arătat încântat de transferul internaţionalului român.
„Sunt încântat să-l întâmpin pe Kevin la clubul nostru şi abia aştept să încep să lucrez cu el. Este un tânăr fundaş lateral promiţător, care va aduce un plus de calitate opţiunilor noastre defensive, şi sunt încântat că a ales să ni se alăture.
A avut un sezon cu adevărat bun în campania trecută şi a jucat aproape 40 de meciuri în prima ligă românească, obţinând totodată şi prima sa selecţie la naţionala mare, aşa că simţim că se alătură grupului cu o experienţă valoroasă în fotbalul de seniori şi cu o dorinţă reală de a se perfecţiona şi de a învăţa în fiecare zi, ceea ce este o calitate importantă.
Aştept cu nerăbdare să lucrez cu Kevin în această nouă etapă a carierei sale şi să văd cum progresează în tricoul echipei Dundee United”, a declarat Goodwin.
La rândul său, Kevin Ciubotaru a explicat că nu a stat prea mult pe gânduri după ce a aflat de interesul formaţiei scoţiene.
„Sunt foarte fericit să fiu aici şi abia aştept să-i cunosc pe suporteri, pe colegii mei de echipă şi pe întreg staff-ul tehnic. De îndată ce am auzit de interesul manifestat, am ştiut că este un transfer pe care vreau să-l fac.
Am mai locuit în Scoţia şi nu puteam rata ocazia de a veni la acest club de anvergură. Discuţia cu antrenorul a fost foarte pozitivă, iar faptul că am aflat despre planurile şi ambiţiile pentru sezonul care urmează mi-a făcut decizia şi mai uşoară.
Abia aştept să încep antrenamentele alături de toţi băieţii şi sunt nerăbdător să îi cunosc în curând pe toţi fanii”, a declarat Kevin Ciubotaru.
Internaţionalul român va purta tricoul cu numărul 19 la noua sa echipă.
Dundee United a încheiat sezonul 2025/2026 al campionatului Scoţiei pe locul 7.
