
Australianca Ashleigh Barty (1 WTA) a câştigat, sâmbătă, Australian Open 2022! Liderul mondial a învins-o pe americanca Daniele Rose Collins, scor 6-3, 7-6, într-un meci în care a revenit de la 1-5 în setul al doilea.
Cea mai bună jucătoare a momentului, Barty a rupt echilibrul în game-ul al şaselea al primului set, când a reuşit ceea ce a fost singurul break al manşei câştigate cu 6-3. Lucrurile s-au complicat în setul al doilea, câmd Collins şi-a ridicat nivelul jocului şi a condus cu 5-1, dar Barty a reuşit să revină, să recupereze dezavantajul şi să împingă manşa într-un tiebreak în care şi-a pus în valoare toate calităţile. Barty a făcut un prim minibreak rapid, în primul punct al tiebreak-ului, apoi a sprintat spre al treilea titlu de Mare Şlem al careierei: 6-3, 7-6, iar fanii de pe Rod Laver Arena au avut un motiv de sărbătoare!
Citește și
Pentru tenisul australian, succesul obţinut de către Barty a fost primul din ultimii 44 de ani, Chris O'Neil cucerind coroana în 1978.
Pentru Barty, titlul cucerit în faţa propriilor fani e al treilea de Mare Şlem al carierei, Ashleigh impunaându-se la Roland Garros 2019 şi la Wimbledin 2021,
