Naţionala lui Hagi a înregistrat două eşecuri în primele dispute din Liga Naţiunilor, 1-2 cu Suedia şi 2-4 cu Bosnia.
Citește și

Reacţiile n-au întârziat să apară. Cornel Dinu i-a luat în colimator pe conducătorii Federaţiei. Nici Hagi n-a scăpat de criticile fostului international.
”A fost o mare diferenţă de concepţie la cele două echipe… pornind de la ideea că un selecţioner trebuie să vadă ce se petrece cu jucătorii pe care îi are disponibili la naţionala respectivă şi în funcţie de asta să facă o distribuţie care să încerce să câştige meciurile. La noi, din păcate, din câte s-a anunţat, noţiunea de selecţioner presupune că acesta cunoaşte echipa în momentul în care a ajuns în postura respectivă şi face experienţe din jocurile reprezentative, ceea ce cred eu că este o mare greşeală concepţională.
Sigur că este normal ca o astfel de gândire să fie acceptată de federaţie, pentru că acolo nu există oameni de fotbal şi nu este o federaţie de fotbal, este o federaţie corporatistă de oameni veniţi să câştige un ban nemeritat din fotbal. În seara asta diferenţa a fost foarte mare şi, în ceea ce spuneam eu, gândiţi că această ţară, Bosnia, care are aproape 4 milioane de locuitori, dar provine din spaţiul fost iugoslav, are fotbalişti foarte buni, cu o şcoală făcută la zi, au schimbat doar doi, doar trei jucători faţă de partida care au avut-o înainte de jocul acesta.
Ne-au bătut la pas fără să forţeze. Am jucat în continuare cu trei apărători centrali destul de jalnici, după părerea mea. Total neavenită poziţia lui Coubiş, un fundaş lateral dreapta unde nu are calităţi pentru aşa ceva. Iar Screciu, în zona centrală, ca şi Burcă sau Ilie, s-au dovedit total departe de ceea ce înseamnă un apărător, în special la mingile aeriene şi la primele două goluri marcate lejer de către bosniaci”, a declarat Cornel Dinu la Fanatik.
