Nicuşor Bancu ar putea ajunge în campionatul Bulgariei, după ce Ludogorets şi-a manifestat interesul pentru căpitanul Universităţii Craiova. Giovanni Becali a discutat deja cu Cosmin Moţi despre o eventuală mutare, însă transferul nu a intrat încă în faza negocierilor dintre cluburi.
Citește și

Fundaşul stânga în vârstă de 34 de ani se află pe lista formaţiei din Razgrad, care îl urmăreşte inclusiv la meciurile din Conference League. Bancu a atras atenţia şi în partida cu Getafe, încheiată la egalitate, scor 1-1.
Interesul bulgarilor este legat şi de situaţia lui Anton Nedyalkov, titularul postului de fundaş stânga la Ludogorets. Acesta are contract până în vara anului 2027, iar viitorul său la echipă este incert. Cosmin Moţi, directorul sportiv al formaţiei, a discutat cu Giovanni Becali despre varianta transferului internaţionalului român, notează trumedia.
Salariu de până la 50.000 de euro pe lună
Mutarea ar reprezenta o oportunitate financiară importantă pentru căpitanul oltenilor. Bancu câştigă aproximativ 20.000 de euro lunar la Universitatea Craiova, în timp ce Ludogorets ar avea capacitatea de a oferi salarii cuprinse între 40.000 şi 50.000 de euro pe lună.
Bancu evoluează la Universitatea Craiova din 2014, când a fost transferat de la FC Olt Slatina. În cele 455 de partide disputate pentru formaţia din Bănie, fundaşul a marcat 34 de goluri şi a oferit 67 de pase decisive.
- Contractul său cu echipa olteană este valabil până în 2028
