Citește și

CFR Cluj a rezolvat problema băncii tehnice, după ce Adrian Mutu ar fi ajuns la unn numitor comun cu Ioan Varga şi a acceptat să preia echipa din Gruia.
Adrian Mutu a devenit principala variantă a ardelenilor după ce negocierile cu Marius Şumudică au eşuat. „Briliantul”, rămas liber de contract după despărţirea de Petrolul în martie 2025, ar fi fost convins să accepte provocarea şi să conducă clubul într-o perioadă complicată pentru club.
Azi, în direct, la Fotbal Show, Marius Mitran şi Basarab Panduru au comentat posibilitatea ca Adrian Mutu să revină pe banca celor de la CFR Cluj. Mitran consideră că o eventuală revenire ar putea reprezenta o nouă şansă pentru Mutu de a demonstra ce poate ca antrenor.
Panduru este însă sceptic şi aminteşte declaraţiile anterioare ale lui Mutu, care spusese că nu mai vrea să meargă la CFR şi că situaţia de acolo nu este una bună. Fostul internaţional consideră că o revenire nu l-ar ajuta neapărat pe Mutu din punct de vedere profesional, decât dacă acesta ar accepta postul din prietenie şi pentru a sprijini clubul într-un moment dificil.
Marius Mitran: ”Nu e rău dacă ar fi pentru niciunul dintre ei. Mutu are, în sfârşit, un loc unde să arate, încă o şansă după sezonul bun de la Rapid, care n-a fost rău. Iar CFR are nevoie de un antrenor cu o astfel de ambiţie, să aibă dorinţa unei revanşe personale, cineva care să demonstreze.
Nu e rău. Dar totul e ca în barca în care Mutu să se urce şi să rămână la suprafaţă. Depinde ce găseşte acolo. Mutu se învârte de ceva timp să se «aşeze pe scaun» şi nu prinde. Poate de asta ar accepta.
Basarab Panduru: Eu nu cred că se duce Mutu acolo. N-am văzut că e 100%, am văzut că sunt discuţii. A zis că e încheiat cu CFR, că nu vrea să mai meargă acolo, că lucrurile nu sunt bune acolo.
Acum e mai rău. Eu nu cred că se duce acolo. Doar dacă se duce din prietenie, că e un moment greu pentru CFR, şi practic uiţi de ce ai zis atunci. Eu nu cred că merge. Dacă crezi că te ajuţi şi pe tine, antrenorul Mutu, te înşeli”.
