Grand Chess Tour (GCT), unul dintre cele mai importante circuite internaţionale de şah, care reuneşte cei mai buni jucători ai lumii, a anunţat jucătorii selectaţi care vor beneficia de wild card şi vor juca în primele trei etape ale ediţiei 2026. Marele maestru Bogdan Deac va juca la Bucureşti şi la Zagreb. Şahiştii vor concura pentru un fond total de premiere de 2 milioane de dolari.
Citește și

Deac beneficiază de wildcard pentru a participa la două dintre cele cinci etape ale circuitului internaţional Grand Chess Tour (GCT) 2026 - Super Chess Classic România, care va avea loc la Bucureşti, respectiv Super Rapid & Blitz Croaţia, desfăşurat la Zagreb.
Grand Chess Tour, fondat de legendarul Garry Kasparov acum unsprezece ani, a devenit unul dintre cele mai importante circuite internaţionale de şah, reuşind an de an să aducă la linia de start elita mondială a sportului minţii. Ediţia de anul acesta oferă un fond total de premiere de 2 milioane de dolari, cel din România fiind cel mai consistent din cele cinci etape – 475.000 de dolari.
Fondul de premiere este oferit de Fundaţia Super şi Saint Louis Chess Club, al căror parteneriat, de lungă durată deja, a contribuit la stabilirea GCT drept cel mai respectat şi durabil circuit din era modernă a şahului. Din 2022, Fundaţia Super a devenit partener strategic global al Grand Chess Tour, prin organizarea şi sponsorizarea integrală a trei (Bucureşti, Varşovia şi Zagreb) din cele cinci etape ale circuitului.
”Grand Chess Tour continuă să fie un reper de excelenţă în materie de competiţii de elită, iar ediţia 2026 reflectă atât experienţa unui deceniu de circuit, cât şi viitorul acestui sport. Circuitul reuneşte deopotrivă campioni consacraţi şi tinere talente, iar fanii şahului din întreaga lume se pot aştepta la un sezon plin de confruntări memorabile. Fundaţia Super susţine cu mândrie încă o ediţie a acestui eveniment şahistic extraordinar, care a promovat de la bun început excelenţa, fair-play-ul şi inovaţia în comunitatea internaţională a şahului”, a declarat Augusta Dragic, preşedinta Fundaţiei Super.
Polonia deschide sezonul european al circuitului cu etapa Super Rapid & Blitz Polonia (3–10 mai, Varşovia), cu premii totale de 200.000 de dolari. Turneul va include cinci jucători permanenţi ai circuitului şi cinci invitaţi (wild card). Cei cinci invitaţi sunt Jan-Krzysztof Duda (Polonia), Vladimir Fedoseev (Slovenia), Javokhir Sindarov (Uzbekistan), Hans Niemann (SUA) şi Radoslaw Wojtaszek (Polonia).
Urmează etapa a doua de la Bucureşti, Super Chess Classic România (în perioada 12–24 mai 2026). Bogdan Deac, campionul României, va participa alături de toţi cei nouă jucători permanenţi (full tour) ai circuitului, care se va încheia pe 28 august la Saint Louis (SUA).
Super Rapid & Blitz Croaţia este al doilea turneu de rapid şi blitz din circuit şi a treia etapă, cu un fond de premiere de 200.000 de dolari. Competiţia va include şapte jucători permanenţi şi trei invitaţi (wild card) - Nodirbek Abdusattorov (Uzbekistan), Bogdan-Daniel Deac (România) şi Ivan Saric (Croaţia).
„Ediţia 2026 a GCT marchează începutul celui de-al doilea deceniu al circuitului cu una dintre cele mai puternice liste de start din istorie. Vor fi prezenţi deja veterani ai GCT, alături de unele dintre cele mai interesante tinere talente ale şahului mondial actual. GCT s-a remarcat prin cooptarea celor mai buni jucători ai lumii, iar ediţia din acest an nu face excepţie. Lista îi include pe campionul mondial en-titre Gukesh şi pe câştigătorul Cupei Mondiale, Sindarov”, a declarat directorul executiv GCT, Michael Khodarkovsky.
Fonduri de premiere, 2 milioane de dolari
Grand Chess Tour continuă să ofere unul dintre cele mai atractive fonduri de premiere – 2 milioane de dolari, mărit de la 1,6 milioane de dolari anul trecut. Premiile pentru fiecare dintre cele două turnee în format clasic vor fi de 350.000 de dolari, respectiv de 200.000 de dolari la rapid & blitz. Totodată, primii patru clasaţi după cinci etape vor concura la sfârşitul sezonului în finala GCT pentru marele trofeu şi un premiu suplimentar de 450.000 de dolari. Va exista şi un fond de bonusuri în valoare de 250.000 de dolari, împărţit egal (125.000 de dolari) între cele două etape în format clasic.
Fiecare etapă reuşeşte să genereze la nivel global o audienţă fizică şi online de milioane de fani ai şahului, ceea ce consolidează reputaţia GCT drept cel mai prestigios circuit internaţional al acestui sport.
Programul circuitului
Programul circuitului 2026 constă în şase turnee, desfăşurate în patru ţări:
• Super Rapid & Blitz Polonia: 3-10 mai
• Super Chess Classic România: 12-24 mai
• Super Rapid & Blitz Croaţia: 29 iunie – 6 iulie
• Saint Louis Rapid & Blitz: 31 iulie – 7 august
• Sinquefield Cup: 8-21 august
• Finale GCT: 21-28 august
Federaţia Română de Şah continuă şi în 2026 să fie co-organizator şi partener al etapei din România.
