O veste bombă vine din Bănie! Mirel Rădoi ar fi ca şi plecat de la Universitatea Craiova.
Citește și
Mirel Rădoi a semnat cu Universitatea Craiova la sfârşitul lunii ianuarie, după ce Costel Gâlcă a fost demis. Fostul selecţioner U21 a ratat titlul în acest sezon, însă a reuşit să califice echipa în cupele europene.
Cu o etapă rămasă de disputat din acest sezon, oltenii sunt pe locul 4 în Superliga, cu 37 de puncte, iar în ediţia viitoare vor juca în fazele preliminare din Conference League.
Chiar dacă Mirel Rădoi a anunţat de nenumărate ori că nu va pleca de la Universitatea Craiova până nu va reuşi să cucerească titlul, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa.
O veste extrem de neaşteptată vine chiar din Bănie. Confrom ProSport, Mirel Rădoi este ca şi plecat de la Universitatea Craiova. Antrenorul oltenilor ar fi primit o ofertă regească de la fosta echipă a lui Cosmin Olăroiu, Sharjah FC.
„Mirel Rădoi e ca şi plecat de la Universitatea Craiova. A primit o ofertă de la fosta echipă a lui Olăroiu. Arabii i-au propus un salariu foarte mare.
Cei din club cred că ar fi acceptat-o. Nu ştie nimeni dacă doar verbal sau a şi semnat ceva. Are un acord cu cei de acolo. Singura şansă să continue e latura asta morală, că Rotaru a făcut transferurile şi pe baza a ceea ce a cerut. Dar propunerea din Emirate e aproape imposibil de refuzat”, notează cei de la ProSport.
În luna aprilie, Tehnicianul Cosmin Olăroiu a plecat de la Sharjah FC, acolo unde a petrecut ultimele 3 sezoane şi jumătate, şi a devenit noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite.
Sursa menţionată anterior notează că discuţiile dintre gruparea din Golf şi Mirel Rădoi ar fi început încă de când Olăroiu a acceptat postul de selecţioner, iar între cele două părţi ar exista deja un acord de principiu.
La gruparea arabă, Mirel Rădoi ar avea un salariu uriaş, în valoare de 3 milioane de euro pe an, sumă net superioară faţă de cea pe care o încaseză la Craiova.
Totuşi, Mirel Rădoi nu este 100% sigur că îşi doreşte să plece din Bănie, având în vedere că a promis, atât conducerii, cât şi suporterilor, că va aduce titlul la Craiova. În plus, antrenorul este cel care se ocupă de strategia în ceea ce constă transferurile din această vară, fiind ajutat de directorul sportiv Mario Felgueiras.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Mirel Rădoi la finalul acestui sezon, care are de ales în aceste momente între milioanele arabilor sau se va ţine de promisiune şi va rămâne la Universitatea Craiova până va cuceri titlul.