Inter Milano s-a calificat marţi seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, scor 4-3, gruparea spaniolă FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
Citește și

Catalanii au început meciul de la Milano fără accidentaţii Kounde şi Balde, iar gazdele au dominat prima repriză. Lautaro Martinez a deschis scorul în minutul 21, din pasa lui Dumfries, iar în minutul 43 italienii au primit un penalti, după faultul comis de Cubarsi, în careu, asupra lui Lautaro Martinez. A executat Hakan Calhanoglu şi, din minutul 45, Inter conducea cu 2-0. Inter a marcat şi în partea secundă, dar golul lui Acerbi a fost anulat pentru un ofsaid, în minutul 52, pentru ca din minutul 54 să înceapă drumul spre remontada al catalanilor.
Eric Garcia a înscris, reducând din diferenţă, în minutul 54. Apoi Sommer a avut un reflex uluitor la un şut al aceluiaşi Eric Garcia, dar în minutul 60 Dani Olmo a egalat şi a redus la tăcere tribunele de pe San Siro. Sommer a mai intervenit o dată incredibil, în minutul 77, la şutul lui Yamal, însă oaspeţii păreau că au dat lovitura decisivă în minutul 88, prin Raphinha. Yamal a lovit bara în prelunigiri, dar în loc de 2-4, scorul a devenit 3-3, exact ca în meciul tur. Acerbi a înscris pentru gazde în minutul 90+3, egalând, şi primele 90 de minute s-au încheiat cu intervenţia lui Sommer la Lamine Yamal.
În minutul 99, Frattesi a înscris un gol istoric pentru Inter, ducând scorul la 4-3, iar Sommer a fost excepţional la şutul lui Yamal, din minutul 114.
Cu 7-6 scor general, Inter s-a calificat în a şaptea finală de Liga Campionilor din istorie şi va juca a doua finală de Liga Campionilor din ultimele trei sezoane, după cea pierdută în 2023, în faţa celor de la Manchester City.
Nerazzurii au câştigat ultima finală de Liga Campionilor în 2010, când la Inter evolua Cristian Chivu, iar antrenor era Jose Mourinho.
După meci, antrenorul lui Inter a oferit mai multe declaraţii. El l-a menţionat pe mijlocaşul De Jong.
”S-a vorbit mult despre Yamal, dar eu am văzut un alt jucător extraordinar!”
”În primul rând, trebuie să felicităm şi Barcelona, o echipă cu adevărat puternică. A fost nevoie de o super Inter: aplauze pentru aceşti băieţi, au făcut două meciuri monstruoase. Sunt fericit că sunt antrenorul lor, mi-au dat tot ce aveau. E corect să se bucure de acest succes pe acest stadion.
Am spus că am făcut nişte schimbări care ne-ar fi putut ajuta. Aveam câteva probleme, dar cu inima am trecut peste orice obstacol.
Am încercat să ne jucăm şansele, cu armele şi calităţile noastre. După meciul tur aveam clar în minte planul de joc, dar fără sacrificiu şi fără ajutorul tuturor, nu reuşeşti. Bravo băieţilor, merită această finală.
S-a vorbit mult despre Yamal, dar eu am văzut un alt jucător extraordinar: De Jong. M-a impresionat la acelaşi nivel cu Yamal – a câştigat fiecare minge a doua. Eu nu mi-aş schimba jucătorii cu nimeni în lume, dar am văzut mulţi jucători foarte buni în afară de Yamal”, a spus Simone Inzaghi după meci.
