Unvinpezi.ro, magazinul de vinuri bune, alese de experţi, lansat în 2012 cu un concept unic pe piaţa de vinuri din România, a desemnat joi, 5 octombrie, cele mai vândute 8 vinuri din ultimele 12 luni.
Premierea vinurilor câştigătoare a avut loc în cadrul BEST OF Unvinpezi.ro, evenimentul anual cu degustare dedicat membrilor premium din Clubul Unvinpezi.ro (Galerie foto aici). În cadrul evenimentului au fost degustate peste 100 de etichete de la 18 parteneri prezenţi şi au fost premiate cele mai vândute 8 etichete în perioada 2022-2023: 4 vinuri româneşti şi 4 vinuri de import, din următoarele categorii: roşii, albe, roze, spumante.
Citește și
“Unvinpezi.ro continuă să susţină cramele româneşti şi să aducă în faţa publicului unele dintre cele mai apreciate vinuri din ţară şi din lume, ducând astfel mai departe misiunea începută acum 11 ani. Numărul cramelor româneşti cu care colaborăm creşte simţitor de la un an la altul şi organizăm din ce în ce mai multe evenimente cu degustare. BEST OF Unvinpezi.ro 2023 a fost un real succes, cu 18 parteneri prezenţi, crame şi distribuitori, şi peste 150 de membri participanţi la degustare. Am premiat cele mai vândute etichete, am degustat peste 100 de vinuri şi ne-am bucurat împreună cu comunitatea noastră de pasionaţi de poveştile spuse de reprezentanţii cramelor invitate.” - Dorin Gheonea, Managing Partner Unvinpezi.ro
Cele 8 vinuri câştigătoare de anul acesta sunt:
DEALU’ NEGRU BY JELNA SAUVIGNON BLANC 2022
★ Cel mai vândut vin alb românesc
Crama Jelna Transilvania ne propune un vin elegant şi aromat, un Sauvignon Blanc potrivit pentru cinele festive, dar şi pentru zilele în care vrem să ne răsfăţăm în tihnă cu un vin bun. Sauvignon Blanc - Dealu' Negru by Jelna dezvăluie nuanţe olfactive de pomelo, fructul pasiunii, flori de soc, agrişe, lime şi mango. Pe palat, vinul este generos şi bine structurat, în vreme ce postgustul prelung aduce încă şi mai multă prospeţime. Vă recomandăm degustarea acestui vin la 6 ºC, alături de preparate uşoare, din curcan, pui, peşte sau fructe de mare.
★ Cel mai vândut vin roşu românesc
Iconic-ul Prince Matei de la Crama DeMatei este cel mai cunoscut Merlot românesc. Ediţia 2016 Prince Matei învăluie paharul într-o mantie de culoare roşie rubinie, cu reflexii violet. Buchetul este complex, scoţând la iveală note de fructe de pădure, piper negru, ciocolată, cafea şi vanilie. Palatul este sec, intens, corpolent, cu taninuri moi, astringenţă delicată şi un postgust prelung. Temperatura ideală de servire este de 18 ºC. Vă recomandăm să îl serviţi alături de preparate din carne roşie, vânat cu sosuri, preparate din bucătăria românească sau brânzeturi învechite, cu aromă intensă.
★ Cel mai vândut vin roze românesc
Aliento Rose este un roze dobrogean în care regăsim aromele fructate de vară. Vinul, realizat de crama Alira, este un cupaj de Merlot, Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon, cu arome fructate de grapefruit, zmeură, cireşe şi note trandafirii. Recomandarea noastră este să-l degustaţi rece, la maximum 10 ºC , alături de paste, salate sau brânzeturi proaspete.
CUVEE CELEST SPUMANT BRUT 2018
★ Cel mai vândut vin spumant românesc
Un cupaj eclectic de Fetească Regală, Riesling de Rin şi Pinot Noir (vinificat în alb) de la Villa Vinea, refermentat în sticlă după metoda tradiţională şi maturat timp de 36 de luni pe drojdii fine, un spumant ce poate oricând lupta, de la egal la egal, cu rivali din Champagne, Franciacorta sau Catalonia. Culoarea spumantului este galben aurie, iar perlarea e fină şi persistentă. Nasul are caise confiate, note de patiserie şi fagure de miere. Gustul e intens, cu mere coapte, piersici şi coajă de pâine proaspătă. Postgustul este lung, fructat, cu drojdii fine, aluzii ierboase şi delicate senzaţii dulci-amărui.
SCAIA GARGANEGA-CHARDONNAY 2022
★ Cel mai vândut vin alb de import
Scaia Garganega – Chardonnay 2022 de la Tenuta Sant’Antonio este un vin proaspăt, parfumat, de culoare galben pai cu tente verzui. Aromele vinului amintesc de flori albe, iasomie, citrice şi banane. Gustul este unul plăcut, revigorant, cu o aciditate echilibrată şi uşoare tente minerale. Savuraţi-l la 10-12 ºC, alături de preparate din peşte sau legume, paste în diverse combinaţii, aperitive reci sau risotto cu legume.
PAPALE PRIMITIVO DI MANDURIA 2020
★ Cel mai vândut vin roşu de import
Chiar lângă Salento, în centrul regiunii Puglia se află crama Varvaglione 1921, un producător cu tradiţie în domeniul viticol. Papale Primitivo di Manduria 2020 este roşu-rubiniu intens, cu reflexii violet, fiind un vin rotund, catifelat şi elegant. Debordează de arome de gem de prune şi fructe de pădure, coacăze negre, cireşe, cacao şi lemn dulce cu tente de vanilie. Structura, aciditatea şi fructul sunt perfect integrate, iar postgustul e lung şi elegant. Savuraţi-l alături de preparate cu carne, brânzeturi fine sau deserturi ceva mai sofisticate.
★ Cel mai vândut vin roze de import
Pigoudet Premiere Rose 2022 de la Chateau Pigoudet este un vin din sud-estul Franţei, mai exact din regiunea Provenţa, o alegere sofisticată şi inspirată indiferent de ocazie. Realizat dintr-un mix interesant de Cinsault, Cabernet Sauvignon şi Syrah, vinul este foarte expresiv, începând cu tentele de roz strălucitor şi culminând cu aromele florale, fructate de citrice, pepene şi piersică albă. Bine echilibrat între aciditate şi arome, vinul este excelent ca aperitiv. Se recomandă degustarea acestui vin la 10-15 ºC ca atare sau în combinaţie cu preparate sofisticate.
CREMANT DE BOURGOGNE PATRIARCHE BRUT
★ Cel mai vândut vin spumant de import
Istoria Patriarche începe încă din 1780 şi, cu fiecare generaţie care a venit, acest brand a crescut şi şi-a consolidat poziţia în industria vinului. PERE & FILS - Patriarche Brut este un vin realizat preponderent din struguri Chardonnay şi Pinot Noir din viţele de vie din regiunea Burgundia, Franta. Auriu deschis, elegant şi versatil, acest vin cucereşte mai întâi prin notele olfactive de fructe uscate, patiserie şi citrice. Pe palat, vinul se dezvăluie echilibrat şi foarte bine structurat. Serviţi-l la 6-8 ºC, ca aperitiv, în combinaţie cu preparate ceva mai sofisticate sau cu deserturi din fructe.
** Clubul Unvinpezi.ro este dedicat tutoror iubitorilor de vin din România, cel mai avantajos fiind abonamentul anual, ale cărui beneficii depăşesc cu mult costul.
- 10% discount şi livrare gratuită, la orice comandă
- 4 sticle de vin premium cadou – exclusiv la abonamentul anual
- Invitaţie dublă la degustări – exclusiv la abonamentul anual
Descoperiţi aici toate beneficiile.
Unvinpezi.ro este un site dedicat pasionaţilor de vin, care oferă o selecţie impresionantă de aproape 600 de etichete atent alese de experţi. Este platforma de vinuri cu cele mai multe recenzii de vin din România. În fiecare zi, pe site este listat vinul zilei cu cel mai bun preţ din online-ul românesc.
Material susţinut de Unvinpezi.ro