
Ionuţ Negoiţă continuă să fie criticat chiar şi când a reuşit, în sfârşit, să găsească pe cineva serios care să cumpere Dinamo. Cornel Dinu nu-l menajează pe finanţatorul ”câinilor” şi spune că a gestionat greşit toată situaţia, încă de când a devenit acţionar majoritar.
Dinu precizează că Negoiţă nu a fost capabil să gestioneze un club precum Dinamo şi astfel a ajuns să aibă probleme din punct de vedere financiar la echipă.
Citește și
”În toată lumea asta se cumpără o echipă, costă un miliard şi jumătate, după aceea e vorba de management, de cum o administrezi. Nimeni n-a ajuns, ca patron sau proprietar de echipă, să împrumute echipa. Aici, la Dinamo, s-a întâmplat ceva înfiorător, unic în istoria fotbalului. Aşa-zisul proprietar are şi el două buzunare, unul al echipei şi altul al lui. Nu se poate să iei în buzunarul echipei, din friptură, din 200 de grame să faci 100 de grame, să pui vinul de la 17 lei, 80 de lei şi să bagi în buzunarul tău”, a spus Cornel Dinu, la ProSport Live.
În momentul de faţă există două oferte pentru Dinamo: de la un fond de investiţii din Spania şi ADPD. Ionuţ Negoiţă a recunoscut că Dinamo este de interes pentru iberici. Omul de afaceri a fost contactat telefonic de reprezentanţi, dar a refuzat propunerea, întrucât cerinţele acestora erau exagerate. Doreau să preia clubul fără vreo datorie. Toate ”minusurile” din contul clubului să fie achitate de Negoiţă.
A acceptat negocierile Asociaţiei Dinamovişti Pentru Dinamo, cu privire la cedarea pachetului de acţiuni al clubului. Întâlnirea dintre reprezentanţii oficiali ai organizaţiei şi cei de la Dinamo va avea loc azi, când s-ar putea semna şi actele. Deşi la nivelul fanilor au existat mai multe disensiuni (între ADPD şi PCH) acum Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo spune că este momentul să facă front comun pentru cumpărarea clubului.
Negoiţă a anunţat încă de anul trecut că vinde Dinamo pentru o sumă de un leu, dar investitorii au întârziat să vină să preia clubul, întrucât s-a aflat că există datorii foarte mari, de ordinul milioanelor de euro. Acum, fanii par decişi să se implice ei, întrucât problemele financiare se acutizează. Dinamo riscă să nu ia licenţa pentru 180.000 de euro.
