După ce FCSB s-a impus în derby-ul cu Dinamo, MM Stoica a postat un mesaj amplu pe reţelele de socializare.
Citește și

FCSB s-a impus luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, în derby-ul cu marea rivală Dinamo, într-un duel ce a făcut parte din cadrul rundei cu numărul 7 din Superliga.
La o zi după victoria din confruntarea de pe „Arena Naţională”, MM Stoica a tras primele concluzii, postând un mesaj amplu prin intermediul reţelelor de socializare. Preşedintele Consiliului de Administraţie nu s-a abţinut şi i-a ironizat pe cei de la CFR Cluj, în special pe Cristi Balaj.
Nu a trecut mult timp, iar Cristi Balaj a venit cu replica pentru Mihai Stoica, pe care l-a atacat dur.
„Dacă ştiam că îi e dor de mine, veneam (n.r. la meci). Aşa mi-a dat Dumnezeu, să am ouă! Îmi face mie programul Meme Stoica? N-avem de ce să ne ocupăm, decât de persoane neînsemnate? Două cepe valorează, pentru noi, Meme Stoica. Hai să ne ocupăm de fotbal şi arbitraje corecte”, a declarat Cristi Balaj, potrivit ProSport.
Mesajul postat de MM Stoica după FCSB - Dinamo
După victoria cu Dinamo, Mihai Stoica a postat pe Facebook un mesaj amplu, prin care a tras mai multe concluzii. Preşedintele Consiliului de Administraţie nu a uitat de rivalii de la CFR Cluj şi a lansat o nouă ironie la adresa lui Cristi Balaj, preşedintele grupării din Gruia.
„1. Derby de România într-o zi de luni. Şi nu orice zi de luni. Ci lunea de după alegeri. Alegerile astea care au dus în finală doi căpitani de echipe cu suporteri fanatici, dar care nu atrag deloc spectatorii neutri.
2. În 8 zile am bătut Rapid în Giuleşti şi Dinamo pe Arena. Cu scor la pauză 5:0 (cumulat în dubla asta). Not bad at all.
3. Şi CFR i-a prins pe Dinamo pe Arena fără Gnahore şi Politic. Ei şi fără Boateng, noi fără Olsen. A fost 1-1, dar Dinamo merita să câştige. Cu ei, nu cu noi. Îmi vin în minte cuvintele lui Balaj : FCSB e o ofensă adusă fotbalului. Aşa e când te faci că munceşti pe la emisiuni, dar stai acasă să mănânci ouă când echipa ta joacă meci de titlu.
4. Cisotti şi-a făcut un compleanno de vis. Doar că pregătirile le-a început în Turcia. Frumos e că i-au venit şi invitaţii. 37.000.
5. A fost aseară un moment psihologic care pentru unii a trecut neobservat. Imediat după ce s-a marcat din penalty-ul ăla ciudat, Ştefan Târnovanu a avut o intervenţie miraculoasă. Cu toate că n-are tehnică în opinia celebrului Caparco. Cum care Caparco? Caparco, noul Buffon. Doar că în limba română se scrie cu un singur F.
6. Peluza Nord, scenografia anului. Poate fi întrecută doar de ce vor mai inventa cu Craiova, când trofeul va fi în tunel.
7. Mai tari decât celebra deja horă de la goluri sunt manifestările gen Chiellini de la intervenţiile defensive reuşite. La team spirit am stat mereu bine. Şi n-avem mental coach. Dar avem dragoni. Intreb pentru un prieten, cu intonaţie… frate, dar cât de bun e Şut???
8. 5 victorii, 2 egaluri (unul la 3 zile după al 20-lea meci european) şi 0 înfrângeri. Ăsta e playofful nostru so far. Cu toate astea, o victorie CFR sâmbătă şi va trebui să câştigăm pe Cluj Arena sau pe Nicuşor Dan Arena cu Craiova. Sau ambele X. Deci nu e gata.
9. Risto a depăşit viteza legală spre final. Dacă nu ştie cineva câţi ani are, să se uite la cifrele de pe spatele tricoului. @ristoradunovic
10. Tavi.”, a fost mesajul postat de MM Stoica.
