Echipa italiană Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a încheiat la egalitate marţi seara, în deplasare, scor 0-0, cu Como, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei.
Citește și

Fără Lautaro Martinez şi Bonny, accidentaţi, Inter a terminat fără gol meciul de pe Stadio Giuseppe Sinigaglia.
Deşi a forţat atacul în minutul 58, când a efectuat trei schimbări, Chivu nu a putut trece de defensiva construită de Cesc Fabregas şi Como – Inter Milano s-a încheiat 0-0.
La scurt timp după partidă, Cristian Chivu a primit un mesaj public de susţinere din partea fostului său coechipier de la AS Roma, Christian Panucci. Italianul l-a felicitat pentru munca depusă şi pentru rezultatele obţinute, declarând că se bucură pentru parcursul său.
Antrenorul român a răspuns într-o notă ironică, afirmând că a ajuns să fie mai obişnuit cu reproşurile decât cu laudele.
”Sunt fericit de mor pentru tine, te iubesc şi sunt fericit de ceea ce faci. Complimente!”, a spus fostul internaţional italian, iar tehnicianul român i-a replicat imediat: ”Sunt prea multe complimente, m-am obişnuit cu criticile acum”
Schimbul de replici nu a fost privit cu ochi buni de un jurnalist italian, care a reacţionat critic faţă de dialogul dintre cei doi.
”Chivu, spune-ne cine critică Inter! Cine îi critică? Eu nu. Dacă a critica înseamnă a analiza rezultatele obţinute de o echipă într-un sezon, atunci nu este critică, ci o analiză a ceea ce se întâmplă. Cred că mai este ceva în spate, pentru că Chivu repetă mereu acest refren. Cine critică Inter?
Există mereu această mentalitate voalată de victimă, dar trebuie să iasă la iveală de la cei care vin, altfel nu o vom înţelege niciodată! Spune că Inter a fost mereu criticată în ultimii ani. Meciul cu Bodo? Ei bine, după meciul cu Bodo, ce faceţi? Nu criticaţi Inter?”, a spus ziaristul Mino Taveri, conform Tuttosport.
