Citește și

Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Universitatea Cluj, în etapa a doua din Superligă.
La Sf. Gheorghe, gazdele au cerut un penalti în minutul 14, la un posibil henţ comis de Poulolo, dar arbitrul nu a acordat nimic. A urmat şutul peste poarta lui Nofytos expediat de Batzula, pentru ca în minutul 22 Doru Andrei să deschidă scorul pentru Sepsi, cu un şut superb din afara careului.
Lukic a reluat cu capul, pe lângă poartă, din poziţie excelentă, în minutul 33, repetând isprava în minutul 59, când doar intervenţia lui Lazar i-a salvat pe elevii lui Burcă de la primirea unui gol. Însă alb-roşii şi-au mai trecut în cont o mare ocazie, în minutul 68, la şutul lui Batzula, respins în bară, în timp ce norvegianul Mawa a trimis o lovitură de cap slabă în minutul 86, prinsă de Neofytos.
Chinteş a respins din faţa porţii la pătrunderea lui Oberlin, din minutul 89 şi a fost Sepsi - U Cluj 1-0. Gazdele au reuşit prima victorie stagională, iar clujenii sunt cu gândul, se pare, la returul din Norvegia cu Brann Bergen.
Cristiano Bergodi, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, a tras primele concluzii după înfrângerea de la Sf. Gheorghe!
”Deloc nu a fost o prestaţie bună, deloc! Am meritat să pierdem. Asta cu menajerea jucătorilor, nu există ... Au jucat jucătorii care erau proaspeţi. Nu mai stau acolo să caut alibiuri, nu există, jucătorii care sunt în lot - joacă.
Lukic poate să fie o soluţie joi pentru că e un jucător foarte important pentru noi. Dar azi era cel mai important meci, nu joi. Asta este. Vom vedea. Am apreciat jocul lui Sepsi, au fost buni, eu sunt corect”, a declarat Bergodi.
