Cupa Teleferic, ajunsă în acest an, 2025, la cea de-a VII-a ediţie, şi-a desemnat câştigătorii! La startul competiţiei care a avut loc la Poiana Braşov s-au aliniat peste 100 de schiori, fete şi băieţi, din categoriile HC, U14 şi U16. Premiile au cumulat 600 euro pentru fiecare categorie, respectiv 250 euro locul 1, 200 de euro pentru locul 2 şi 150 de euro pentru locul 3.
Cupa Teleferic a ajuns la a VII-a ediţie. Premiile vor creşte în 2026
Ştefan Ţînţ, iniţiatorul competiţiei, a subliniat evoluţia şi impactul pe care acest eveniment îl are asupra tinerilor schiori:
Citește și
”Anul acesta, condiţiile au fost excelente, cu o pârtie bine pregătită şi o vreme foarte bună pentru competiţiile de schi. Dar aceea, ce m-a impresionat cel mai mult a fost entuziasmul copiilor, antrenorilor şi părinţilor. Cupa Teleferic devine tot mai atractivă şi oferă emoţii autentice celor implicaţi.
Un alt punct important, m-a uimit atracţia acestei competiţii. Sincer să fiu, nu mă aşteptam să trezim atâtea sentimente, atât la copii şi la antrenori, cât şi la părinţi. Atâtea sentimente şi provocări manifestate în timpul şi de-a lungul cursei. În cei 7 ani, Cupa Teleferic a evoluat, vreau să vă spun că am mare satisfacţie, în primul rând că am încercat şi încercăm să ne respectăm logoul ăsta: descoperim tinere talente şi, făcând o paranteză, un bătrân talent care a început cu noi acum 6 ani, numele lui de familie este Stănescu, este în echipa naţională a ţării noastre şi a concurat la Saalbach Hinterglemm, la Campionatul Mondial de Schi Alpin.
El şi-a desfăşurat activitatea până la 16 ani aici. Sunt premise pozitive şi la tinerii pe care i-aţi văzut aici, la noi, concurând, de a obţine nişte rezultate deosebite. Foarte mult face echipamentul. Când mă gândesc cum am început acum şapte ani, ca echipament, şi cum arată acum, aţi observat şi dumneavoastră, competitiv, atât în timpul concursului, cât şi ca echiparea lor, cea mai mare satisfacţie este că nu am avut niciun fel de accident grav, cum se petrece la sportul ăsta, fiind unul dintre cele mai periculoase sporturi.
Am observat interes tot mai mare din partea copiilor la Cupa Teleferic. Astăzi au venit de la cluburile de schi din Cluj, cele tradiţionale, începând cu Petroşani, Valea Prahovei, Sibiu şi Maramureş au fost totdeauna alături de noi. Bineînţeles, gazdele cu două cluburi de aici, din oraşul nostru Braşov.
Pentru ediţia următoare, mă gândesc foarte serios ce-o să pregătesc şi vă spun fără nicio rezervă, văd că e la modă acum cu indexarea salariilor, indexarea pensiilor şi indexarea tuturor câştigurilor... premiile sunt substanţiale, vă fac o dezvăluire în premieră. Acum şapte ani, când am deschis această cupă, m-am interesat şi sunt premii similare cu cele din big 3, cele trei ţări, Austria, Elveţia, Franţa. La categoriile acestea de vârstă.
Au trecut totuşi şapte ani şi, uitându-mă foarte des la televizor, m-am gândit că la anul principala mea grijă va fi să indexăm aceste premii. Adică să le creştem, nu să le coborâm, cum se întâmplă de obicei.
Asta ar fi principala preocupare. Sigur, încercăm să ne organizăm din ce în ce mai bine, să aducem un plus de valoare, mulţumită şi mediei, prezenţei dumneavoastră.
În acest an, bugetul a fost aproximativ acelaşi cu cel de anul trecut, în jur de 50.000 de euro”.
Bugetul Cupei Teleferic, aproximativ 50.000 de euro
La rândul său, Răzvan Băneşiu, preşedintele comitetului de organizare, a evidenţiat profesionalismul echipei:
”Totul a decurs conform planului, fără sincope. Am avut 18 cluburi participante şi 105 sportivi la start. Este remarcabil faptul că tineri care au urcat pe podium la ediţiile anterioare ne reprezintă acum cu succes în competiţii internaţionale.”
Mi s-a părut că a decurs foarte, foarte bine concursul, toată echipa a fost foarte focusată pe eveniment, nu am avut niciun fel de sincopă, toate lucrurile au decurs conform planului pe care noi ni l-am propus să-l ducem la îndeplinire. Eu, anul trecut am fost doar un privitor al acestui eveniment.
Din păcate, anul trecut nu i-a ajutat vremea deloc, a fost o vreme neprielnică, i-a obligat să ţină o singură manşă, într-o singură probă. Însă, în acest an ne-a ajutat vremea, copiii au venit cu foarte mult entuziasm, cu foarte multă energie, s-au focusat pe cursă, a fost o participare la fel de mare, poate chiar un pic mai bună decât anul trecut.
Am avut 105 copii la start şi, într-adevăr, vin cu un entuziasm la această cupă, care este la un standard foarte ridicat. Ei sunt foarte încântaţi de tot ceea ce găsesc aici din punct de vedere organizatoric şi tehnic. La această ediţie au fost 18 cluburi participante, să ştiţi că sunt copii care, în ediţiile anterioare, s-au urcat pe podium la Cupa Teleferic şi, din cunoştinţele mele, aceşti copii au reprezentat România în competiţii internaţionale cu succes, spunem noi, raportându-ne la ceea ce avem în momentul acesta ca valoare în schiul alpin.
Pârtiile noastre... noi avem pârtii omologate pentru competiţii şi da, eu cred că se ridică la acest nivel, mai ales în momentul în care ele sunt pregătite pentru curse, cum a fost cazul nostru, în cele două zile de concurs, pârtia a fost pregătită extraordinar de bine, nu am avut absolut nicio problemă din punct de vedere al zăpezii.
Am avut o echipă de profesionişti în spate, care s-a ocupat de pregătirea pârtiei şi au făcut-o cu foarte mult profesionalism.”
Schiul, un sport costisitor: la nivel de juniori, 50.000 de euro pe an!
Gheorghe Vulpe, antrenor şi profesor la Clubul Sportiv Şcolar Sinaia, a remarcat standardele înalte ale competiţiei:
”Competiţia a fost de mare anvergură, ca niciodată anul ăsta a fost foarte bine organizată, pârtia nemaipomenită, timpul foarte bun şi participarea foarte mare. Am avut şapte sportivi, patru au luat podium, unul a prins două locuri unu.
Am fost în fiecare an la Cupa Teleferic. De la an la an se vede un progres foarte mare, mă refer la pârtie, la organizare, la participare, atmosferă. Totul ok!
Mergem şi pe plan internaţional cu elevii. Am fost de multe ori afară, am avut un sportiv care ne-a câştigat acum câţiva ani la Val-d'Isère, unicul câştigător român din toate timpurile, Toma Matei, la U14.
În momentul de faţă, el e afară, se pregăteşte afară, în Italia. Şi are performanţe foarte bune acolo. Sper să ajungă cel puţin în Cupa Continentală, pentru că sponsorul principal e părintele, sunt mama şi tata. Schiul este foarte scump.
Unul dintre cele mai scumpe sporturi. De la ciorap şi până la căciulă, părintele trebuie să plătească. Sponsorii principali sunt părinţii. Nu ne ajută nimeni, învăţământul nu ne-ajută, Federaţia nu ne ajută!
Şi trebuie părinţii să pluseze! Aproximativ 50.000 de euro costă întreţinerea unui copil până la nivel de juniori la schi. După aceea, preţul creşte”.
Dan Ghiţă, viceprimarul Braşovului, prezent la competiţia de la Poiana Braşov
Că au fost două zile de excepţie în Poiana Braşov şi vremea a fost de partea organizatorilor Cupei Teleferic, o recunoaşte şi Dan Ghiţă, viceprimarul Braşovului.
”Au fost zile excepţionale! Chiar dacă nu mai sunt parte din comitetul de organizare al Cupei Teleferic, totuşi sper să rămân în continuare un personaj apropiat de această competiţie, pe care împreună cu domnul Ştefan Ţînţ am crescut-o aici, în Poiana Braşov. (...)
La ora actuală, ne pregătim pentru FOTE 2027, Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediţia de iarnă. (...) Ne aşteaptă o perioadă de doi ani extrem de intensă cu foarte multe lucruri de pregătit în vederea acestui eveniment extrem de important pentru România. Şi avem şi şansa să-l organizăm a doua oară. Dar, de data asta, avem temele mai bine făcute”.
Performanţe remarcabile la Cupa Teleferic 2025. Schiorii care au câştigat de două ori
Mai mulţi sportivi s-au remarcat prin rezultate extraordinare, reuşind să câştige două probe în cadrul competiţiei:
- Marian Ina Miruna (CSM Corona Braşov) – Locul 1 la U14 fete, atât la Slalom Uriaş, cât şi la Slalom.
- Moacă David Adrian (CSS Sinaia) – Locul 1 la U14 băieţi, atât la Slalom Uriaş, cât şi la Slalom.
- Toth Boglarka (CSS Miercurea Ciuc) – Locul 1 la HC fete, atât la Slalom Uriaş, cât şi la Slalom.
- Pastorcici Mario Luca (CS Nagy Norbert Schi) – Locul 1 la U16 băieţi, atât la Slalom Uriaş, cât şi la Slalom.
Performanţele sportivilor au fost impresionante, iar podiumurile competiţiei au fost ocupate de tineri schiori de excepţie:
La U14 fete, la proba Slalom Uriaş, MARIAN Ina Miruna, de la CSM Corona Braşov s-a clasat pe primul loc, cu un timp de 35.84 secunde, în timp ce, la o diferenţă de 1.74 de secunde, s-a situat colega sa, CLINCI Ariana Alexandra, pentru ca al treilea loc să fie ocupat de TUTIU Malina Alexandra, de la CSS Baia Sprie, care a înregistrat un scor de 37.76, 1.92 secunde mai târziu.
La U14 băieţi, tot la Slalom Uriaş, primul loc a fost ocupat de către MOACĂ David Adrian, de la CSS Sinaia, cu un timp de 36.81 de secunde, urmat de BARA Mihai, de la CSM CORONA BRASOV, la o diferenţă de 0.01 secunde, astfel încât al treilea loc să îi revină lui BALOGH LORIC Matyas, de la A.C.S. BARBU SCHI SIBIU cu un timp de 37.52 de secunde.
La U16 fete, la proba Slalom Uriaş, BALOGH LORINC Abigel, de la A.C.S. BARBU SCHI SIBIU, s-a clasat pe primul loc, cu un timp de 1:12.74, urmată de CRISTESCU Tea-Maria, de la CLUBUL SPORTIV NAN, la o diferenţă de 0.59, în timp ce pe al treilea loc s-a situat ALBULET Ilinca, de la CSA STEAUA, cu un timp de 1:13.36.
La U16 băieţi, la Slalom Uriaş, primul loc a fost ocupat de PASTORCICI Mario Luca, de la CS NAGY NORBERT SCHI, cu un timp de 1:11.14, în timp ce pe al doilea loc s-a situat TERBES Andrei Alexandru, de la CSS PREDEAL, la o diferenţă de 2.90, pentru ca pe al treilea loc să se claseze VUC Patrik-Ionuţ, de la CSS BLAJ, cu un timp de 1:16.25.
La HC băieţi (n.r. media de vârstă 14), proba Slalom Uriaş, pe primul loc s-a situat DRĂGHINA Adrian, de la CSS PETROSANI, cu un timp de 38.68. La o diferenţă de 1.59, al doilea loc a fost ocupat de GÎLICEL Matei – Alexandru, de la CSS SINAIA, cu un timp de 40.27, în timp ce al treilea loc i-a revenit lui FRÎNCU Tudor – Andrei, de la CSM CORONA BRASOV, cu un timp de 40.45.
La HC fete (n.r. media de vârstă 14), proba Slalom Uriaş, primul loc a fost ocupat de TOTH Boglarka, de la CSS MIERCUREA CIUC, cu un timp de 39.20, în timp ce, la o diferenţă de 0.29 s-a clasat SPIRIDON Iris – Emilia, de la CSM CORONA BRASOV, cu un timp de 39.49, pentru ca, pe al treilea loc să se situeze CÂRNECI Maria – Sofia, de la CSS Sinaia, cu un timp de 39.66.
În ceea ce priveşte proba de Slalom:
La U14 fete, proba de Slalom, pe primul loc s-a clasat MARIAN Ina Miruna, de la CSM CORONA BRASOV, cu un timp de 1:13.80, iar la 1.45 secunde diferenţă, FEKETE Emma Roza, de la CSS MIERCUREA CIUC, a ocupat cel de-al doilea loc, cu un timp de 1:15.25, pentru ca pe cel de-al treilea loc să se situeze TUTIU Malina Alexandra, de la CSS BAIA SPRIE, cu un timp de 1:15.61.
La U14 băieţi, proba de Slalom, MOACĂ David Adrian, de la CSS SINAIA, s-a clasat pe primul loc, cu un timp de 1:12.07. La o diferenţă de 3.99, MITROIU Albert Vasile, de la CSS PETROSANI, cu un timp de 1:16.06 a ocupat cel de-al doilea loc, în timp ce BALOGH LORIC Matyas, de la A.C.S. BARBU SCHI SIBIU, a ocupat locul al treilea, cu 1:16.83.
La HC fete (n.r. media de vârstă 14), proba de Slalom, primul loc a fost ocupat de TOTH Boglarka, de la CSS MIERCUREA CIUC, cu un timp de 1:23.02, în timp ce, la o diferenţă de 0.77, s-a situat SPIRIDON Iris – Emilia, cu un timp de 1:23.79, pentru ca locul al treilea să fie ocupat de CÂRNECI Maria - Sofia, de la CSS SINAIA, cu 1:31.92.
La HC băieţi (n.r. media de vârstă 14), proba de Slalom, pe primul loc s-a clasat PĂRĂU Tudor - Ioan, de la CSS PETROSANI cu un timp de 1:24.32. Al doilea loc i-a revenit lui ROTILA Tudor Ioan, de la CSM CORONA BRASOV, la o diferenţă de 0.12 secunde. Pe al treilea loc s-a situat DRĂGHINA Adrian, de la CSS PETROSANI, care a înregistrat un timp de 1:27.28.
La U16 fete, proba de Slalom, MUREŞAN Elena de la A.C.S. BARBU SCHI SIBIU a obţinut locul întâi, înregistrând un timp de A.C.S. BARBU SCHI SIBIU. Aceasta a fost urmată de ALBULET Ilinca, de la CSA STEAUA, la o diferenţă de 2.19 secunde, pentru ca pe cel de-al treilea loc să se situeze CRISTESCU Tea-Maria, de la CLUBUL SPORTIV NAN, cu un timp de 1:16.29.
La U16 băieţi, proba de Slalom, pe primul loc s-a situat PASTORCICI Mario Luca, de la CS NAGY NORBERT SCHI, cu un timp de 1:08.18. Al doilea loc a aparţinut lui MICLEA Vlad-George, de la CLUBUL SPORTIV NAN, care a înregistrat un timp de 1:11.48. La o diferenţă de 5.45 secunde, pe al treilea loc s-a clasat TERBES Andrei Alexandru, de la CSS PREDEAL, cu un timp de 1:13.63.
Cupa Teleferic sprijină schiul românsc
Altfel, Cupa Teleferic continuă să fie o competiţie de referinţă pentru schiul alpin din România, consolidându-şi statutul de pepinieră pentru viitorii campioni ai acestui sport.
- Organizatori: Teleferic Grand Hotel, Federaţia Română de Schi şi Biathlon
- Partener: Primăria Muncipiului Braşov
- Sponsori: Husqvarna, Băneasa, Bilbor, KLARMEDIA, Building Echipament, Totum, Stoica şi Asociaţii