Maxime Sivis, fundaşul lui Dinamo, a împărtăşit ultimele gânduri înainte de transferul în Rusia.
Citește și

Maxime Sivis a evoluat pentru ultima dată în tricoul lui Dinamo. Adus în urmă cu doi ani, fundaşul dreapta îi va părăsi pe „câini” şi va merge în campionatul Rusiei. Orenburg, formaţie care a terminat pe locul 12 stagiunea precedentă, va plăti 750.000 pentru transferul său.
Cu toate că vizita medicală este programată în scurt timp, francezul a decis să rişte şi să şi ia rămas bun de la suporteri chiar de pe teren.
„Ultimul meci pentru Dinamo a fost dificil, în sensul în care am încercat să nu las emoţiile să mă copleşească. Aş fi preferat să plec de la Dinamo cu o victorie, dar din păcate am pierdut. Voi păstra doar lucrurile pozitive.
M-am dus să-i văd pe suporteri la final. Era important pentru mine. Am petrecut doi ani aici, chiar dacă nu a fost mereu uşor. Au fost întotdeauna alături de noi şi, mai ales, alături de mine. M-au ajutat mereu să dau tot ce am mai bun. Aşa că era o obligaţie pentru mine şi o datorie să merg să le mulţumesc pentru tot ceea ce ne oferă şi ne-au oferit.
Este adevărat că am convenit împreună cu antrenorul să joc. A fost un risc pe care mi l-am asumat! Pentru că peste două zile aveam programată vizita medicală la noul meu club. Iar dacă m-aş fi accidentat, transferul ar fi putut cădea.
„Este un campionat nou pe care îl voi descoperi”
Am preferat să joc pentru a lăsa o imagine bună despre mine la Dinamo. Am avut o relaţie foarte bună cu acest club. Aşa că era o datorie pentru mine să plec cu capul sus şi să ajut echipa până în ultima clipă, până în ultimul minut
Am vorbit cu un jucător francez care a fost acolo sezonul trecut. Este un campionat nou pe care îl voi descoperi. Pentru că înainte de Dinamo nu părăsisem niciodată Franţa. Aveam puţin această teamă de a pleca din Franţa.
Dar acum am făcut pasul. Am avut curajul să vin aici şi cred că Dinamo a fost o oportunitate foarte frumoasă pentru mine să descopăr străinătatea, să nu-mi mai fie teamă să joc în afara Franţei. Acum se deschide un nou drum pentru mine. Vom vedea ce se întâmplă în Rusia şi voi încerca să dau tot ce am mai bun”, a declarat Maxime Sivis.
