Dan Şucu, patronul lui Rapid, a decis să nu mai investească în transferuri în această vară.
Citește și

Rapid se confruntă cu o situaţie nemaiîntâlnită în era Şucu. De când omul de afaceri a preluat clubul, giuleştenii au fost obişnuiţi cu investiţii masive atât în echipă, cât şi în infrastructură.
Sumele băgate în „alb-vişinii” nu au fost întoarse de rezultatele obţinute pe teren, astfel că Dan Şucu a luat o decizie neaşteptată. Potrivit Fanatik, finanţatorul giuleştenilor a hotărât ca în această perioadă de mercato să nu mai scoată niciun ban din buzunar pentru transferuri.
Conducerea Rapidului nu este mulţumită de această situaţie şi încearcă să identifice variante avantajoase pe piaţa transferurilor, precum jucători cu experienţă care pot fi aduşi pentru sume reduse sau chiar din postura de fotbalişti liberi de contract. Singurele fonduri care pot fi reinvestite în achiziţii provin din eventualele vânzări de jucători.
Ce a declarat Daniel Pancu despre viitoarele transferuri
„Se lucrează la campania de transferuri, clubul ştie şi profilele jucătorilor, vor mai veni. Eu cred că vor mai veni jucători. Şi de plecat vor mai pleca, cu siguranţă, pentru că suntem foarte mulţi. E un lot care nu a fost făcut de mine şi sunt poziţii în care încărcarea este mare, va trebui să renunţăm la anumiţi jucători. Sunt, ca la orice echipă, jucători cu care te potriveşti, jucători cu care nu te potriveşti.
Nu ştiu nimic de Dobre, habar nu am, singurul lucru de care sunt sigur şi îl ştiu că orice jucător este de vânzare şi clubul poate interveni oricând. Decât să iei un jucător bun, pregătit, mai bine aştepţi după unul foarte – foarte bun, chiar uşor nepregătit. Campionatul este lung, are foarte multe etape. Problema Rapidului în ultimii ani a fost la finalul campionatului, în niciun caz în sezonul regular. Aşa că dacă e un jucător foarte -foarte bun, merită să aşteptăm”, a spus Daniel Pancu la revenirea în ţară.
Transferurile realizate de Rapid în această vară:
- Mohammed Kamara (atacant) – liber de contract de la CFR Cluj
- Vladan Bubanja (mijlocaş defensiv) – împrumut cu opţiune de transfer de la Orenburg
- Jason Kodor (atacant) – transferat de la Lecce
- Daniel Graovac (fundaş central) – liber de contract de la FCSB
- Ştefan Senciuc (fundaş dreapta) – transferat gratis de la CFR Cluj
