Ultima oră
Genoa - Sassuolo 2-1. Victoria pentru echipa lui Dan Şucu

Genoa - Sassuolo 2-1. Victoria pentru echipa lui Dan Şucu
Daniel Pancu, semnal de alarmă înainte de partida cu Dinamo: ”Dacă nu câştigăm, chiar că nu va mai avea după aia aproape niciun sens să mai vorbim despre titlu!”

Daniel Pancu, semnal de alarmă înainte de partida cu Dinamo: ”Dacă nu câştigăm, chiar că nu va mai avea după aia aproape niciun sens să mai vorbim despre titlu!”
Adolescentul australian Gout, mai rapid decât Usain Bolt la vârsta de 18 ani

Adolescentul australian Gout, mai rapid decât Usain Bolt la vârsta de 18 ani
Italianul de origine etiopiană Yemaneberhan Crippa a câştigat maratonul de la Paris Italianul de origine etiopiană Yemaneberhan Crippa a câştigat maratonul de la Paris
Mobilizare generală la Craiova înainte de meciul care ar putea decide titlul: ”E diferit” Mobilizare generală la Craiova înainte de meciul care ar putea decide titlul: ”E diferit”
Donald Trump, prezent la o gală UFC la Miami, alături de secretarul de stat Marco Rubio

Donald Trump, prezent la o gală UFC la Miami, alături de secretarul de stat Marco Rubio

David Popovici, înainte de Europenele în bazin scurt de la Otopeni: ”M-am antrenat mai mult şi am depus mult efort. Sunt entuziasmat!”

Sporturi Publicat pe 30 nov 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/21404523/1/fb-david-popovici.jpg

David Popovici a declarat, într-un interviu pentru European Aquatics, că este entuziasmat înaintea Campionatului European în bazin scurt de la Otopeni, el precizând că îşi doreşte ca el şi ceilalţi concurenţi să facă spectacol.

"Cel mai important lucru este să facem spectacol, astfel încât să sperăm că mai mulţi copii vor vedea şi vor fi inspiraţi", a declarat Popovici. "Îmi amintesc că mergeam la competiţii când aveam 12 ani şi i-am întâlnit pe Danas Rapšys şi Katinka Hosszu; au venit la un Campionat Internaţional al României şi faptul că le-am văzut acolo m-a ajutat să îmi crească motivaţia. Dacă şi pe mine copiii mă pot vedea aşa, atunci este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru ei.", a mai spus Popovici. 

Popovici a devenit celebru în 2022, când a obţinut o serie de titluri de campion european şi mondial de seniori şi juniori la 100 m şi 200 m liber. Însă, anul acesta, românul a avut parte de o revenire mai dificilă în circuitul internaţional, terminând pe locurile şase şi patru în finalele de 100 m şi 200 m liber la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, Japonia.

"După cum văd eu lucrurile, aveam două opţiuni: să fiu trist sau supărat că nu am câştigat sau să încerc să învăţ de ce nu am câştigat", îşi aminteşte Popovici despre momentele de după încheierea programului de concurs. "Eram atât de motivat încât am vrut să mă întorc direct la antrenamente a doua zi, dar antrenorul meu mi-a interzis să merg la piscină, aşa că mi-am luat o vacanţă. Am călătorit atât de mult încât nu am avut niciodată timp să apreciez întreaga frumuseţe a ţării mele, cu munţii, peisajul rural şi oamenii, aşa că am rămas în România. Am înotat în lacuri şi râuri, aşa că, deşi am avut o pauză de la piscină, nu a fost o pauză de la apă, iar acum mă simt bine. A fost un an încărcat, cu suişuri şi coborâşuri, dar sunt foarte motivat. Prefer să fiu un sportiv care poate învăţa ceva din înfrângeri şi să fiu un sportiv mai complet şi, odată cu asta, o fiinţă umană mai completă.", a continuat ”Racheta” României. 

Popovici a încheiat anul 2022 cu Campionatele Mondiale de cursă scurtă de la Melbourne, Australia, dar a recunoscut că avea "aşteptări mici", deoarece antrenamentele sale erau, la acea vreme, aproape exclusiv axate pe disciplinele de bazin lung (50 de metri).

Cu toate acestea, un argint impresionant în proba de 200 m liber i-a schimbat perspectiva şi tânărul sportiv şi-a dat seama că "poate avea succes" şi în bazinul de 25 m.

"Pentru Melbourne nu ne-am antrenat cu adevărat, ne-am dus să vedem ce se va întâmpla, dar pentru asta (Otopeni 2023) ne-am antrenat mai mult şi am depus mult efort, ceea ce mă face să fiu entuziasmat. Nu am fost niciodată la o competiţie de short course cu ambiţii mari, dar aceasta cred că va fi la înălţime. Mă simt bine, Europenele de Short Course vor fi interesante, sunt sigur că organizatorii vor fi grozavi, iar noi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a fi gazde bune şi pentru a face spectacol!".

România va găzdui ediţia cu numărul 22 a Campionatului European de înot în bazin scurt pentru seniori, în perioada 5-10 decembrie 2023 în incinta Complexului Sportiv de Nataţie Otopeni.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele