David Popovici a oferit o primă reacţie, după ce a devenit din nou campion mondial în proba de 200 m liber.
Citește și

David Popovici a reuşit o cursă senzaţională, revenind pe final şi câştigând aurul mondial. După primele două întoarceri, românul se afla pe poziţia a 4-a, dar a încheiat cei 200 de metri pe primul loc.
După ce a devenit din nou campion mondial, înotătorul român a spus că este mai bucuros decât era când a cucerit aurul olimpic, declarând că victoria a venit după un an în care a fost mai relaxat.
"Sunt mai bucuros decât am fost după Jocurile Olimpice. De ce? Pentru că această victorie a venit după un an mai relaxant. M-am motivat spunându-mi că trebuie să câştig, trebuie să fac asta, trebuie să înot, chiar dacă nu câştig, trebuie să ofer tot ce am mai bun", a declarat David Popovici.
David Popovici, din nou campion mondial
După ce în 2022 a cucerit titlul mondial, iar în 2024 a devenit campion olimpic în proba de 200 m liber, David Popovici a cucerit medalia de aur şi la Campionatele Mondiale de anul acesta, chiar de Ziua Imnului!
Popovici a fost al 3-lea la prima întoarcere, al 4-lea la jumătatea cursei, a urcat pe doi la ultima întoarcere şi a reuşit un final senzaţional, revenind şi întrecându-l într-un mod fabulos pe Hobson! Ce cursă!
Timpul final al superstarului român a fost 1:43.53, Hobson a încheiat cursa în 1:43.83, iar Tatsuya Murasa a luat bronzul, cu timpul de 1:44.54.
În urma succesului de astăzi, David Popovici a devenit abia al 5-lea înotător din istorie care câştigă două medalii de aur în aceeaşi probă la Campionatele Mondiale!
Miercuri, de la ora 05:52, David Popovici va evolua în serii la 100 m liber. Semifinalele sunt programate la ora 14:27, iar finala, pe 31 iulie, la ora 14:41.
În ultima probă la care va evolua, 50 de metri liber, Popovici va concura în serii la 1 august, de la ora 06:31. Semifinalele au loc la 14:33, iar finala, pe 2 august, de la ora 14:09.
