Dinamo ar putea renunţa la unul dintre portarii săi în perioada de mercato din iarnă, după ce acesta a pierdut lupta pentru titularizare. Andrei Nicolescu a vorbit despre situaţia lui Devis Epassy şi a lăsat de înţeles că despărţirea de goalkeeperul camerunez reprezintă o variantă luată în calcul de conducerea clubului.
Citește și

Epassy a avut un rol important în sezonul precedent, însă situaţia sa s-a schimbat după sosirea lui Alaa Bellaarouch, împrumutat de la Braga. Portarul marocan a câştigat încrederea staffului tehnic, în timp ce Epassy s-a confruntat şi cu probleme medicale, care au necesitat o intervenţie chirurgicală.
Întrebat despre viitorul camerunezului, preşedintele lui Dinamo a confirmat că o plecare în pauza competiţională este o variantă realistă.
"Teoretic, aşa ar trebui să se întâmple (n.r. să plece Epassy). O să vedem. El oricum mai are contract pana în vară", a anunţat oficialul dinamovist la Fanatik.
În paralel, Dinamo intenţionează să îl transfere definitiv pe Alaa Bellaarouch. Portarul marocan a venit sub formă de împrumut de la Braga, iar clubul bucureştean are o clauză de cumpărare în valoare de 500.000 de euro.
Conducerea vrea să activeze clauza în primăvara anului 2027, în funcţie de situaţia financiară a clubului. Astfel, următoarea perioadă de transferuri ar putea aduce schimbări importante în compartimentul portarilor de la Dinamo.
