Nicolae Grigore şi stafful său s-au despărţit de Gloria Bistriţa.
Citește și

Grigore a preluat banca tehnică a ardelenilor în septembrie anul trecut şi a reuşit în primul sezon să salveze echipa de la retrogradare. În actuala stagiune, Gloria ocupă un mulţumitor loc 12, cu 15 puncte acumulate în 10 etape.
”Colaborarea dintre CS Gloria Bistriţa şi stafful tehnic al echipei de fotbal format din Nicolae Grigore – antrenor principal, Ionuţ Mazilu – antrenor secund, Andrei Tămaşi – preparator fizic şi Ciprian Petre – delegat, s-a încheiat!
Dincolo de munca de pe teren, fiecare colaborare înseamnă oameni, experienţe şi momente care rămân. Apreciem contribuţia fiecăruia dintre ei şi le suntem recunoscători pentru timpul şi energia investite în culorile echipei noastre.
Le dorim multă sănătate, împliniri pe plan personal şi cât mai multe reuşite în toate provocările profesionale care vor urma”, au anunţat bistriţenii.
