Ultima oră
Jack Grealish a fost exclus din lotul echipei Everton după ce a lipsit de la un antrenament şi a avut două seri de petrecere Jack Grealish a fost exclus din lotul echipei Everton după ce a lipsit de la un antrenament şi a avut două seri de petrecere
Atleta irlandeză Ciara Mageean, campioană europeană la 1.500 m în 2024, a murit la doar 34 de ani din cauza cancerului Atleta irlandeză Ciara Mageean, campioană europeană la 1.500 m în 2024, a murit la doar 34 de ani din cauza cancerului
Daria Silişteanu, prima finalistă a Team Romania la Jocurile Olimpice pentru Tineret Daria Silişteanu, prima finalistă a Team Romania la Jocurile Olimpice pentru Tineret
LIVE VIDEO | Oţelul – Sepsi, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Scor alb la pauză în meciul de la Galaţi LIVE VIDEO | Oţelul – Sepsi, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Scor alb la pauză în meciul de la Galaţi
Zeljko Kopic, OUT după două luni de la noua sa echipă: „Nimeni nu mai are încredere!” Zeljko Kopic, OUT după două luni de la noua sa echipă: „Nimeni nu mai are încredere!”
VIDEO | CSM Reşiţa - Gloria Bistriţa 1-0. Bănăţenii triumfă într-un meci cu de toate VIDEO | CSM Reşiţa - Gloria Bistriţa 1-0. Bănăţenii triumfă într-un meci cu de toate

„Din altă lume”, „de neoprit”, „irezistibili”. Presa internaţională a fost cucerită de „Les Bleus” după victoria împotriva Marocului

Fotbal Internațional Publicat pe 10 iul 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

 

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/22512340/1/mbappe-2.jpg

Echipa Franţei a învins Marocul în sferturile de finală ale Cupei Mondiale (2-0), joi, şi a impresionat, încă o dată, întreaga lume a fotbalului. Presa internaţională vorbeşte de o echipă care pare imposibil de oprit în drumul spre titlu mondial.

În Franţa, în primul rând, ziarele nu se feresc să folosească superlative. „Solizi, răbdători şi apoi implacabili în momentele decisive, «Les Bleus» şi-au confirmat statutul de favoriţi”, se poate citi în paginile ziarului L’Equipe, care titrează „Cu inima plină de bucurie” pentru „Les Bleus”, care au „dominat de la un capăt la altul”.

Le Parisien vorbeşte despre o echipă a Franţei „regală” care întrezăreşte o a treia coroană mondială. „Mai trebuie să câştige două meciuri, cele mai importante din cariera lor de fotbalişti, dar, întrucât călătoresc pe Calea Lactee, se află la locul potrivit”, se bucură cotidianul parizian. „Călătoria americană continuă”, titrează la rândul său Ouest-France.

Şi presa străină este cucerită de „Les Bleus”.

„Mbappé şi coechipierii săi: imposibil de oprit?”, se întreabă ziarul german Kicker. „Întotdeauna stăpâni pe situaţie, cu atâta clasă”, notează Der Spiegel în Germania.

Liderul echipei Franţei, Kylian Mbappé, este lăudat în mod special „Mbappé, în stilul lui Messi”, titrează Gazzetta dello Sport, care consideră că „Franţa este dintr-o altă lume”.

„Aşteptăm cu nerăbdare meciul Franţa-Spania pentru a vedea dacă Mbappé şi coechipierii săi pot fi opriţi. Nu pare a fi cazul”, se entuziasmează chiar cotidianul înaintea sfertului de finală de astăzi dintre Spania şi Belgia.

Aceeaşi părere se regăseşte şi de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Cotidianul britanic The Guardian consideră că „această echipă a Franţei dă dovadă de o tenacitate care ar putea-o face de neînvins”. Ziarul se întreabă apoi care sunt opţiunile de care dispun adversarii „Les Bleus”, împotriva cărora „a te mulţumi doar să supravieţuieşti nu este o opţiune viabilă”. „Poţi să te aperi cu o organizare şi o concentrare perfecte (...) şi totuşi unul dintre atacanţii lor reuşeşte să înscrie un gol ca acela”, subliniază ziarul, impresionat de forţa ofensivă a „Les Bleus”. O „Franţă imperială”, titrează Daily Telegraph.

Presa spaniolă titrează despre duelul de seară dintre Spania şi Belgia (vineri, ora 22:00), dar anticipează o confruntare între cele două echipe care s-au mai întâlnit deja la Euro 2024. „Franţa aşteaptă Spania în semifinale”, speră Marca, dar şi cotidianul catalan Sport.

Ziarele spaniole salută, desigur, prestaţia atacantului de la Real Madrid, Kylian Mbappé. „Meciul a durat exact cât a fost nevoie pentru ca primul gol să fie marcat (...) Finta lui Mbappé l-a depăşit pe insurmontabilul Bounou şi a pecetluit soarta unui meci care, de fapt, era deja aproape decis încă de la început”, scrie jurnalistul cotidianului madrilen Alberto R. Barbero. În contrapunct, colegul său Pablo Polo găseşte un motiv de linişte: „Veste bună pentru Spania: nici Franţa nu mănâncă pe nimeni.”

Presa belgiană preferă să nu se avânte atât de mult în privinţa unei eventuale semifinale fratricide, ca în 2018, dar se teme şi ea de „Les Bleus”. „Diavolii au fost avertizaţi, dacă era cu adevărat nevoie”, scrie agenţia de presă Belga, care reaminteşte că „Les Bleus” vor înfrunta Belgia sau Spania în semifinala Cupei Mondiale pe 14 iulie.

O zi de sărbătoare naţională, care nu a scăpat din atenţia cotidianului german Süddeutsche Zeitung, care vorbeşte despre „cea mai irezistibilă asaltare de la Bastilia încoace.”

Cupa Mondială 2026: Mbappe şi Dembele duc Franţa în semifinale, după 2-0 cu Maroc

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt