FCSB – Oţelul Galaţi, unul dintre cele mai interesante dueluri din etapa a 18-a a Superligii, va fi transmis în direct de către Prima Sport 1, duminică, de la ora 21:00. Partida poate fi urmărită şi online prin intermediul platformei www.primaplay.ro, locul unde se văd toate confruntările din primul eşalon al fotbalului românesc şi cele mai importante din Liga a 2-a.
Totodată, site-ul www.primasport.ro va reda în regim live video & text fazele-cheie ale jocului cum ar fi golurile, rătările, paradele spectaculoase sau intervenţiile video arbitrajului.
Citește și
Înainte de meci, Dorinel Munteanu a încins spiritele şi a spus că o va învinge pe FCSB în deplasare. Mai mult decât atât, fostul mare interenaţional nu l-a uitat nici pe Gigi Becali.
Patronul FCSB a criticat deciziile tactice pe care le-a luat fostul jucător etapa trecută, în partida cu Universitatea Craiova.
”Bine, o să-l bat pe Gigi. Da, mesajul e că o să-l bat pe Gigi la el acasă. Pentru că nu apreciază (n.r. deciziile pe care le-a luat Dorinel în meciul Oţelul - Universitatea Craiova), Gigi e Gigi, nu apreciaza, nu mă cobor la nivelul lui Gigi. O să bat la el acasă”, a spus tehnicianul celor de la Oţelul, la Fanatik.
În turul sezonului regular, ”roş-albaştrii” s-au impus la Galaţi marcând două goluri şi neprimind niciunul. Cu toate acestea, duelul a fost unul cu emoţii pentru FCSB. Octavian Popescu a deschis scorul în minutul 40 cu o execuţie spectaculoasă, însă golul desprinderii a venit abia în minutul 90 + 1 de la Andrea Compagno.
Cele două formaţii s-au mai întâlnit în stagiunea curentă şi în grupele Cupei României, tot la Galaţi, când partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Pentru FCSB a marcat Băluţă, în minutul 76, în timp ce pentru Oţelul a egalat Lopez, în minutul 90.