Dorinel Munteanu şi Gică Hagi au fost coechipieri în Generaţia de Aur, dar şi rivali de-a lungul timpului.
Dorinel l-a depăşit pe Hagi la numărul de selecţii în echipa naţională, devenind jucătorul cu cele mai multe prezenţe sub tricolor, 134 la număr.
Citește și

Acum, actualul antrenor al Reşiţei i-a luat apărarea fostului său coleg, după înfrângerile cu Suedia şi Bosnia.
”Vreau să discut mai puţin despre rezultat, chiar dacă rezultatele sunt esenţiale în fotbal. Ceea ce vreau să spun este că atacurile frontale şi lipsite de bun simţ ale oamenilor din fotbalul românesc faţă de Gică Hagi nu îşi au rostul. Eu am un respect faţă de Gică pentru că am fost colegi, iar acum suntem în breaslă.
Este total fals să fie criticat. Exclud presa, pentru că jurnaliştii îşi fac datoria, trebuie să scrie realitatea, indiferent dacă ea este bună sau rea. M-au deranjat unii oameni din fotbalul românesc, chiar şi o parte dintre colegii mei, care l-au atacat pe Gică Hagi.
Eu îl susţin 100%. Peste noapte, toată lumea dă sfaturi. Proiectul este abia la început, trebuie să-i dăm încredere, nu să aruncăm cu pietre. Poţi să mai greşeşti la început, e normal. Ştim cu toţii unde este fotbalul românesc.
Durează până când un antrenor îşi găseşte jucătorii. Nu mai vorbim de selecţioner, că nu avem 3 milioane de jucători pentru naţională. Chiar dacă mă înjură lumea, eu îl susţin pe Gică Hagi”, a spus Munteanu pentru gsp.ro.
