
Fostul canoist Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, a decedat la vârsta de 71 de ani. Patzaichin era internat de mai mult de o lună în spital, cu o boală incurabilă.
UPDATE: Familia marelui campion a decis ca trupul neînsufleţit să fie depus la sediul clubului pe care l-a reprezentat, CS Dinamo, în complexul ”Ştefan cel Mare”, luni, de la ora 12:00.
Citește și
Conform COSR, canoistul Ivan Potzaichin, prezent la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, a cucerit nu mai puţin de şapte medalii olimpice, patru de aur şi trei de argint şi a participat la 11 edţii ale campionatelor mondiale, cucerind 22 de medalii dintre care opt de aur. În probele de canou dublu i-a avut coechipieri pe Serghei Covaliov, Petre Capusta şi Toma Simionov.
Ivan Potzaichin, dar cunoscut ca Patzaichin, a intrat în istoria olimpismului drept ”Campionul cu pagaia rupta”. La Jocurilor Olimpice de la Munchen, în 1972, în seriile intrecerilor de la canoe simplu pe 1000 m (C1 - 1000 m), lui Ivan Potzaichin i s-a rupt pagaia la numai câţiva metri după start.
În condiţiile în care arbitrii nu au oprit cursa (potrivit regulamentului), românul a vâslit cu ciotul de pagaie şi a încheiat cursa, în aplauzele spectatorilor. Descalificat iniţial, Ivan Potzaichin a fost primit în recalificări, după ce a fost soluţionată favorabil contestaţia depusă de conducerea delegaţiei României. Ulterior, Ivan Potzaichin nu numai că s-a calificat în finala, dar a şi câştigat aurul olimpic la capătul unei curse pe care a dominat-o fără drept de apel.
După ce şi-a petrecut toată copilăria pe canalele Dunării, la 18 ani Ivan a început să practice canoea de performanţă la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, club la care a fost legitimat timp de 18 ani ca sportiv. După retragerea din activitatea competiţională, Ivan a devenit antrenor la Dinamo, iar apoi la lotul naţional.
Cea mai mare satisfacţie ca antrenor a avut-o în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney. Elevii săi Florin Popescu şi Mitică Pricop au devenit campioni olimpici la C2 – 1000 m, întrerupand şirul de 16 ani fără aur olimpic în această probă. Până în 2000, ultimii care urcaseră pe prima treaptă a podiumului olimpic la C2 – 1000 m, în 1994, la Los Angeles, fuseseră Ivan Potzaichin şi Toma Simionov. Tot la Sydney, tandemul Popescu – Pricop a cucerit şi bronzul la C2 – 500 m.
După retragerea din viaţa sportivă, Ivan Potzaichin a înfiinţat Asociaţia "Ivan Patzachin - Mila 23" şi a dezvoltat proiectul ”Rowmania”, o campania naţională de promovare a patrimoniului local prin descoperirea României naturale prin promovarea mişcării în aer liber.
În anul 1968 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1982 pe cel de Maestru Internaţional al Sportului, iar în 1991 pe cel de Antrenor Emerit.
În 1990, preşedintele Comitetului International Olimpic (CIO) Juan Antonio Samaranch i-a conferit Ordinul Olimpic de argint.
În 2000 a primit Ordinul National ”Serviciul Credincios” in gradul de ofiţer, iar în 2008 a primit Ordinul ”Meritul Sportiv” clasa I .
La data de 1 decembrie 2004, colonelul in rezerva Ivan Potzaichin din cadrul Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a fost inaintat la gradul de general de brigada (cu o stea), in rezerva.
In 2010 a fost distins cu Decoratia Regala “Nihil Sine Deo”.
