Edi Iordănescu a decis să nu preia naţionala Bulgariei, deşi a fost principala variantă a Federaţiei de la Sofia pentru postul de selecţioner. Antrenorul român a fost contactat de oficialii bulgari, însă îşi doreşte să continue cariera la nivel de club şi aşteaptă o ofertă care să corespundă planurilor sale.
Citește și

Federaţia Bulgară de Fotbal a rămas fără selecţioner după demiterea lui Aleksandar Dimitrov, iar Edi Iordănescu a fost considerat favorit pentru preluarea echipei. Românul are experienţă la nivel internaţional după mandatul de la naţionala României, alături de care s-a calificat la EURO 2024.
Potrivit informaţiilor publicate de As.ro, fostul selecţioner a fost contactat de reprezentanţii Federaţiei de la Sofia, însă nu intenţionează să accepte propunerea. Iordănescu este liber de contract şi vrea să revină pe banca unei echipe de club, existând şi interes din zona Golfului.
Bulgarii îl aveau în vedere şi pe Sylvinho, fostul selecţioner al Albaniei, însă Iordănescu era preferat datorită experienţei sale şi a pretenţiilor financiare considerate mai accesibile.
Edi Iordănescu a mai lucrat în Bulgaria, la CSKA Sofia, între august şi noiembrie 2016. Ultima sa experienţă a fost la Legia Varşovia, de care s-a despărţit în urmă cu aproximativ un an.
