Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

Elena Rybakina completează lista participantelor la simplu la Turneul Campioanelor

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 24 oct 2025
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Elena Rybakina din Kazahstan, se alătură sportivelor Aryna Sabalenka, numărul 1 mondial, Iga Swiatek, campioana en titre Coco Gauff, Amanda Anisimova, Jessica Pegula, Madison Keys şi Jasmine Paolini în turneul de la Riad.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/22212419/1/ryb.jpg

 

Jucătoarea în vârstă de 26 de ani şi-a asigurat calificarea într-un mod dramatic la ultimul turneu posibil din acest an, având nevoie să ajungă cel puţin în semifinale săptămâna aceasta la Toray Pan Pacific Open din Tokyo, ceea ce a şi făcut, învingând-o pe Victoria Mboko în sferturile de finală.

Mirra Andreeva şi Ekaterina Alexandrova vor fi prima şi, respectiv, a doua rezervă.

„Lista jucătoarelor de clasă mondială pentru WTA Finals este acum completă şi abia aştept să urez bun venit acestui grup inspirator de sportive la Riyadh”, a declarat Garbiñe Muguruza, directoarea WTA Finals.

”În acest sezon, am văzut opt campioane diferite în turneele WTA 1000 şi în turneele de Grand Slam, ceea ce demonstrează incredibila profunzime şi dramatism al turneului WTA, iar acum totul este pregătit pentru finalul perfect la WTA Finals.”

Rybakina va participa la Turneul Campioanelor pentru al treilea an consecutiv. Ea a intrat în istorie în 2023 ca prima jucătoare din Kazahstan calificată la simplu.

WTA Finals Riad 2025 va avea loc în perioada 1-8 noiembrie 2025 şi va reuni cele mai bune 8 jucătoare de simplu şi echipe de dublu din clasamentul PIF Race to the WTA Finals.

 

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Tenis

Ultimele articole Toate articolele