Ultima oră
VIDEO | Aeronava "Mircea Lucescu" a ajuns în ţară. Nume mari au venit la evenimentul de inaugurare VIDEO | Aeronava "Mircea Lucescu" a ajuns în ţară. Nume mari au venit la evenimentul de inaugurare
Marian Barbu şi Andrei Moroiţă arbitrează meciurile de sâmbătă din Superliga. Toată acţinea e pe Prima Sport şi PrimaPlay.ro Marian Barbu şi Andrei Moroiţă arbitrează meciurile de sâmbătă din Superliga. Toată acţinea e pe Prima Sport şi PrimaPlay.ro
Alexander Zverev - Ben Shelton e finala surprinzătoare de la US Open Alexander Zverev - Ben Shelton e finala surprinzătoare de la US Open
A doua victorie consecutivă de etapă pentru ungurul Barnabas Vas în turul ciclist al României A doua victorie consecutivă de etapă pentru ungurul Barnabas Vas în turul ciclist al României
VIDEO | Marco Bezzecchi va pleca din pole-position la Marele Premiu al San Marino la MotoGP VIDEO | Marco Bezzecchi va pleca din pole-position la Marele Premiu al San Marino la MotoGP
FCU Craiova, făcută KO în Liga a IV-a! Start de coşmar pentru echipa lui Mititelu: 9 goluri primite în 2 meciuri FCU Craiova, făcută KO în Liga a IV-a! Start de coşmar pentru echipa lui Mititelu: 9 goluri primite în 2 meciuri

Elveţianca Malorie Blanc a câştigat proba de super-G de la Crans-Montana

Sporturi Publicat de Daian Cutu pe 31 ian 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Malorie Blanc a câştigat sâmbătă super-G-ul de la Crans-Montana (Elveţia), obţinând la 22 de ani prima sa victorie în Cupa Mondială de schi, în ultima cursă a circuitului feminin înainte de Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina de săptămâna viitoare.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/22329843/1/blanc.jpg

 

În staţiunea îndoliată la o lună după incendiul dintr-un bar care s-a soldat cu 40 de morţi şi 116 răniţi în noaptea de Anul Nou, schioarea care a crescut la câţiva kilometri distanţă a readus zâmbetul pe buzele publicului elveţian, încântat să vadă una dintre compatrioate impunându-se pe teren propriu.

Pornind cu numărul 17 sub soarele strălucitor, Malorie Blanc a fost impecabilă, devansând-o pe italianca Sofia Goggia (+18/100) şi pe americanca Breezy Johnson (+36/100), campioana mondială la coborâre, care a obţinut primul său podium al sezonului.

Cursa a fost marcată şi de revenirea Federicăi Brignone într-o probă de viteză. La zece luni după o accidentare gravă la genunchi şi la zece zile după revenirea sa fulminantă în competiţie (locul 6 la proba de uriaş de la Kronplatz), italianca a terminat pe locul 18 (+1,28) sâmbătă, nu fără a trece printr-un moment de spaimă la jumătatea cursei, când a comis o greşeală în interiorul curbei care era să o facă să cadă.

Cursa din staţiunea din Valais, care va organiza Campionatele Mondiale în 2027, s-a desfăşurat în condiţii mult mai bune decât în ziua precedentă, când proba de coborâre programată în staţiunea elveţiană s-a transformat într-un fiasco. 

Şase schioare au reuşit să ia startul în ciuda zăpezii şi a vizibilităţii reduse, dar trei dintre ele, printre care şi supervedeta Lindsey Vonn, au terminat în plase, determinând organizatorii să oprească în cele din urmă cursa. Etapa de la Crans-Montana continuă duminică cu o coborâre masculină, ultima cursă masculină a circuitului cu şase zile înainte de coborârea olimpică.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele