
Cristian Pulhac a vorbit la Look Sport LIVE despre situaţia dramatică prin care trece Dinamo în acest sezon.
Echipa roş-albă a ajuns pe ultimul loc în Casa Liga 1, iar Pulhac spune că retrogradarea extrem de aproape. Fostul fundaş stânga al roş-albilor nu mai crede nici într-o vânzare a clubului, în condiţiile în care e greu ca cineva să mai fie interesat de Dinamo în acest moment.
"Situaţia e alarmantă şi eu am spus-o de anul trecut! Nu ştiu dacă m-a ascultat cineva, dar nu mă uit neapărat la rezultate, cât la jocul echipei.
Îmi pare rău că au fost oameni care au pus suflet şi au jucat la echipa asta care au vrut să ajute echipa, nu pentru bani, dar au fost îndepărtaţi. Cum e şi Florentin (n.r. Petre). Nu poţi păcăli pe nimeni pe termen lung. Oamenii care au venit au păcălit pe moment şi uite unde s-a ajuns acum.
Mie mi-e frică acum... e posibil nici barajul să nu-l prindă Dinamo, asta e problema!
Ceea ce nu înţelege lumea e că Dinamo, până să înceapă să se scufunde, au fost momente în care echipa a trăit tot din jucătorii rămaşi din momentul în care au plecat ceilalţi acţionari. Vreo patru ani s-a întâmplat asta. S-a ales praful în momentul în care au plecat toţi.
Nici nu ştiu cine mai poate să cumpere Dinamo în momentul ăsta. Pentru mine e o enigmă!
Acum 15 ani stăteau la coadă dacă voiau să vândă Dinamo! Nu poţi vinde ceva ce e stricat! Ca şi la o maşină, mai bine cumperi una nouă", a declarat Cristi Pulhac la Look Sport LIVE.
